Sorin Grindeanu, Iosif Rotariu, Pavel Panduru și Marius Ursu au primit titlurile de cetățeni de onoare ai comunei Prigor.
La inițiativa Simonei Miclău – Ienea, primarul Prigorului, Consiliul Local al localității din Valea Almăjului a hotărât ca patru dintre fiii satului, care n-au uitat niciodată unde își au rădăcinile sau de unde au plecat spre cariere de succes, să fie desemnați cetățeni de onoare.
„Sunt oameni care, de-a lungul vremii, și-au purtat Prigorul în suflet, iar pentru noi acest lucru e o onoare.”, a spus edilul-șef al Prigorului înainte de a-l desemna în mod oficial pe președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, cetățean de onoare al comunei. Titlu acordat „în semn de înaltă apreciere pentru activitatea politică și guvernamentală, precum și pentru contribuția la dezvoltarea locală a comunei Prigor și la imaginea acesteia”.
Profesorului Pavel Panduru i-a fost răsplătită cu același titlu activitatea didactică și publicistică, dar și modul în care a promovat Prigorul în țară și străinătate. „A creionat frumos drumul vieții pentru zeci de generații, a semnat monografia satelor Prigor și Putna, dar și atâtea alte cărți, astfel că, niciodată, Valea Almăjului nu va muri”, a adăugat Simona Miclău – Ienea.
Cetățean de Onoare al Prigorului e și fostul mare internațional român Iosif Rotariu, omul care l-a făcut atât de mic pe marele Maradona la Mondialul din 1990. Roti a primit acest titlu „în semn de înaltă apreciere pentru performanțele sportive și promovarea numelui comunei Prigor în țară și străinătate”, dar comunitatea nu a uitat nici de gestul recent al marelui fotbalist al României. Iosif Rotariu și-a donat tricoul în care a scris istorie pentru un caz umanitar.
Născut într-o familie de intelectuali, Marius Ursu a învățat să joace la vârsta de 6 ani, la Prigor, iar astăzi coordonează Ansamblul Doina Timișului. Și o face de vreo 4 decenii. Pentru activitatea artistică și pentru promovarea tradițiilor locale în țară și străinătate, pentru că nu a uitat niciodată Prigorul și pentru că învață noi și noi generații brâul ca în Valea Almăjului, Marius Ursu a intrat și el în galeria cetățenilor de onoare ai comunei.
A fost astfel zi de mare sărbătoare la Prigor, onorată și de Preasfinția Sa Lucian, episcopul Caransebeșului, de Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, de deputatul Marius Isac și mulți alți invitați, dar și de prefectul Ioan Dragomir, care a concluzionat: „Se scrie istorie în comuna Prigor și în Banatul Montan! Prigorul a dat lovitura!”