Centrul de Tineret „Mansarda” din Reșița a început campania de promovare a voluntariatului și a ofertei de educație non-formală denumită „Mansarda Open Doors”.
„Mansarda Open Doors” este o campanie de promovare a voluntariatului și a ofertei de educație non-formală a Centrului de Tineret Mansarda Reșița. Această campanie se derulează încă de la înființare, din anul 2006. Proiectul este implementat de Centrul de Voluntariat Reșița și va continua până în luna decembrie 2023.
Obiectivul campaniei este stimularea participării civice a tinerilor în viața comunității locale, crearea de oportunități de timp liber. Ne propunem să informăm cât mai mulți tineri asupra oportunităților pe care le au în Reșița practicând voluntariatul, asupra voluntariatului ca formă de educație non-formală, dezvoltare personală și de activism civic în comunitatea locală.
„De la începutul anului școlar ne-am pregătit activitățile de informare și recrutare a tinerilor din liceele reșițene asupra oportunităților deschise prin voluntariat. Deja ne-au trecut pragul 126 elevi de liceu și campania continuă. Voluntarii noștri mai experimentați le-au povestit bobocilor despre alegerea lor de a face voluntariat, despre experiența de la Centrul de Voluntariat Reșița și despre impactul acestor activități asupra felului de a fi și de a gândi. Primim liceeni în locație provizorie a Centrului de Tineret Mansarda Reșița de pe Str. Pictor Andreescu nr. 20. În urma acestor întâlniri, vom selecta un nucleu de 24 de tineri pe care ne propunem să îi pregătim pentru a deveni voluntari. Pe cei mai noi în echipa noastră îi vom susține și îi vom ghida în acest drum al descoperirii personale, într-un program plăcut și natural ce îmbină activități specifice de training, cu relaxarea.”, spune Vlad Gogîltan, coordonator de proiect.
În cadrul întâlnirilor, se va discuta despre lucrul în echipă, spiritul de cooperare și capacitatea de adaptare la situații neprevăzute, individual și ca echipă. Se încearcă alcătuirea unei echipe puternice și eficiente astfel încât să se poată lucra în armonie. Trainingul reprezintă o oportunitate excelentă ca participanții să-și îmbunătățească modul de comunicare, încrederea, motivația, ajutându-i să se cunoască mai bine, învățând împreună despre punctele tari și puncte slabe ale fiecăruia.