2024 aduce alte actualizări în Google Maps după ce noi artere rutiere din Reșița și din împrejurimile sale vor fi deschise traficului rutier sau va începe construirea lor.
Reintroducerea tramvaiului a adus o mulțime de noutăți în rețeaua rutieră și pietonală din Reșița, precum și în ceea ce înseamnă mersul pe două roți. Unele sunt controversate, încă. Altele s-au dovedit deja a fi foarte inspirate. Schimbările continuă și în anul care abia a început. În primul rând, apare drumul care leagă Govândariul de Centrul Civic, prin Mociur, drumul care duce la mallul ce așteaptă să se construiască. Drum care va elibera traficul în zona Triaj. Dar asta nu tot. „Avem cele două centuri ale Reșiței, care unesc Km 8 cu Moniomul, spre Bocșa, și care unesc, pe la IMR, Calea Timișoarei, spre Lupac, de drumul județean. Le-am trecut din Programul POIM 2014-2020 Infrastructură Mare în Programul Operațional de Transport 2021-2027. Avem un protocol semnat între Primăria Reșița și Ministerul Transportului prin bunăvoința ministrului Sorin Grindeanu, căruia îi mulțumesc și de această dată pentru toată colaborarea bună pe care o avem. Finanțarea este exclusiv a Ministerului Transportului. Noi facem doar diligențele, facem DALI-ul, Proiectul Tehnic, dar toți banii vin de la Ministerul Transporturilor.”, a declarat primarul Reșiței.
Intervenții vor fi în următoarea perioadă și în cartierul Lunca Pomostului. Acolo, din bani europeni, s-au făcut deja 6 străzi, care leagă cele două bulevarde. Cu tot cu acele frumoase piațete. „Au rămas spațiile dintre acele blocuri Luncă, destul de deteriorate. Sunt niște zone urbane degradate și încercăm să aplicăm pentru fonduri europene, astfel încât anul acesta să sperăm că le putem moderniza. Este vorba inclusiv de partea de trotuar pe A.I. Cuza, de la Poliție până la Matematică-Fizică. Am reușit să facem și un proiect de modernizarea a Teatrului de Vară și a scărilor pe lângă grădinița nouă, de la Poliție până sus la Teatrul de Vară.”, a dezvăluit Nelu Popa.
Facturile la energie electrică din ultimii ani au împovărat serios Primăria Reșița, motiv pentru care Biroul de Proiecte a avut sarcină să găsească soluții pentru eliminarea sau măcar reducerea acestor cheltuieli. Și s-au găsit. „Noi mergem pe varianta de municipiu pe autoconsum, în sensul că vom face un parc de 8,5 megawați care va deservi tramvaiul, autobuzele electrice, iluminatul public în oraș și toate grădinițele, școlile și liceele.”, a mai spus primarul Popa.