Recoltele toamnei, expuse la târgul cu tradiție din Bocșa

targ de toamna bocsa

Tradiționalul târg al Neuwerkului, ediția de toamnă, va avea loc la finalul acestei săptămâni la Bocșa. Vor fi expuse produse specifice sezonului, numai bune de pus în cămară, dar participanții se vor bucura și de alte surprize.

Legume, fructe, produse din lapte și carne, cereale, băuturi tradiționale, animale mici și păsări, toate se vor regăsi la finalul acestei săptămâni la Bocșa. Târgul Neuwerkului va avea loc sâmbătă și duminică, de la ora 9.00, iar participanții vor putea cumpăra tot soiul de bunătăți de la producători locali și de la meșteri populari.

Evenimentul este organizat de Primăria Bocșa, în parteneriat cu Casa Orășenească de Cultură, cu sprijinul Direcției Agricole a Județului Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/