Reacția președintelui Nicușor Dan, de toată jena! Magistrații care au demascat „justiția capturată”, viitori parlamentari!

apostol andrei pnl resita

Vicepreședintele PNL Reșița, Andrei Apostol, i-ar vrea în Parlament pe magistrații care au vorbit pentru Recorder! Reacția președintelui României e însă de condamnat!

Adrian Apostol, principala voce a liberalilor din Consiliul Județean Caraș-Severin, n-a rămas indiferent după scandalul din justiție generat de reportajul Recorder în care e documentat, cu surse din interiorul parchetelor și Curții de Apel București, modul în care marii corupți ajung să scape de rigorile legii. Cu complicitatea oamenilor în robă!

Politicianul PNL a reacționat la scurt timp după conferința de presă organizată la Curtea de Apel București, unde a fost limpede pentru toată lumea cum justiția s-a împărțit în două tabere:

„Astăzi am asistat la un moment rar, unul din acele momente în care îți dai seama că mai există speranță. Și asta în ciuda celor prezentate în documentarului Recorder și, mai ales, a atacului ordinar al Curții de Apel București împotriva judecătorului Beșu Ionel Laurențiu — omul care a avut curajul să vorbească deschis cu jurnaliștii despre situația reală din justiție și despre modul în care aceasta a fost capturată de grupuri de interese. Raluca Moroșanu a trecut pe lângă adunătura de șefi ieșiți să dezmintă informațiile care ne-au revoltat pe toți, a luat microfonul și a confirmat tot ce spusese colegul ei, deja supus presiunii publice și acțiunilor de intimidare din partea conducerii.”

Apostol vorbește despre o „dovadă de curaj rară” a Ralucăi Moroșanu, judecătoarea care și-a înfruntat colegii veniți să combată dezvăluirile Recorder, și nu se ferește de „sentințe” dure:  „E clar că golanii au pus mâna pe sistem, cu sprijin din interior și, mai ales, politic! Caracatița creată trebuie demantelată, tentacul cu tentacul, și asta va dura!”

Vicepreședintele PNL Reșița mai spune că salvarea justiției poate veni chiar de la oamenii din sistem, de la cei care au avut curajul să vorbească.

„Dacă aș fi liderul de partid care chiar vrea să schimbe lucrurile, i-aș căuta pe acești oameni și le-aș propune să lase cariera în magistratură și să vină în Parlament! Le-aș oferi locuri eligibile pe liste, fără să fie obligați să devină membri de partid, și le-aș da o singură misiune: să repare sistemul judiciar prin legi bune și clare! Legi care să asigure un cadru predictibil și să protejeze magistrații de orice presiune. Dar și legi care să protejeze societatea atunci când unii magistrați aleg să sară gardul în curtea celor pe care ar trebui să îi judece.”, a comentat Andrei Apostol.

În plin scandal între magistrați și cu oameni ieșiți din nou în stradă cerând om justiție curată, nu care să-i protejeze pe marii corupți, Apostol a privit și înspre Cotroceni, de unde aștepta o reacție fermă. A fost însă complet dezamăgit de președintele României:

„Despre poziția lui Nicușor Dan nu pot să spun decât că este de toată jena. Sper să își revină, altfel sigur nu termină mandatul!”

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/