Razie de câteva ore în Timișoara, peste 150 de amenzi! Pietonii, luați în vizor

stiri de la politie razie timisoara
dri startup cs(1000 x 200 px) alv resita banner feb25 1000x100px expressbanat

Polițiștii din Timișoara au făcut o razie de câteva ore în trafic, timp în care au dat 152 de amenzi. Pietonii au fost cei mai indisciplinați, 140 fiind sancționați.

În cadrul verificărilor, polițiștii au constatat și 3 infracțiuni la regimul rutier. Un șofer a condus cu permisul suspendat, iar doi băuseră sau consumaseră droguri înainte de a se urca la volan.

„La data de 8 ianuarie, în intervalele orare 09:00 – 13:00 și 17:00 – 21:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara, împreună cu polițiștii din cadrul Direcției Poliției Locale – Serviciul Circulație Rutieră, au organizat o acțiune pe raza municipiului Timișoara, având ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul indisciplinei pietonale, creșterea vizibilității elementului polițienesc, precum și menținerea ordinii și siguranței în rândul cetățenilor. Polițiștii au controlat 60 de autovehicule și au legitimat 180 de persoane”,  a transmis IPJ Timiș.

Valoarea amenzilor a fost de aproape 23.000 de lei.

 

 

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/