Rata de vaccinare în Caraș-Severin: sub 40% în toate localitățile!

patient refusing to sign consent form for coronavirus vaccine
untitled design set 970x90 px

Campania de vaccinare avansează extrem de lent la nivelul județului Caraș-Severin. În timp ce două localități din Timiș sunt în top 10 la nivel național, comuna Dumbrăvița fiind chiar pe primul loc în țară cu peste 60% din populație vaccinată, în Caraș-Severin nicio localitate nu a atins măcar pragul de 40%, patru plasându-se chiar sub 15%.

Nici până astăzi în Caraș-Severin nu au fost imunizate cele 200.000 de persoane, câte recomanda prefectul Cristian Gâfu pentru a putea reduce semnificativ impactul pandemiei. În prezent ne aflăm pe la jumătate: Mai puțin de 103.000 de persoane din Caraș-Severin au fost vaccinate cu cel puțin o doză, iar 13.000 dintre ele au ales să facă doza 3.

Ministerul Sănătății a făcut însă publice statisticile valabile la începutul lunii noiembrie. Acestea relevă faptul că în Caraș-Severin nicio localitate nu a atins încă o rată de vaccinare de măcar 40%. Sunt doar 12 UAT-uri care au trecut de 30%, în top plasându-se zonele urbane:

publicitate ziar expresb 1000x100
  • Băile Herculane – 38,88%
  • Reșița – 36,13%
  • Caransebeș – 34,77%
  • Văliug – 34,74%
  • Oțelu Roșu – 34,04%
  • Oravița – 32,96%
  • Zorlențu Mare – 32,82%
  • Brebu – 31,94%
  • Ezeriș – 31,14%
  • Glimboca – 30,58%
  • Eftimie Murgu – 30,41%
  • Vermeș – 30,03%

La coada clasamentului, cu o rată de vaccinare mai mică de 15%, se află comunele:

  • Bucoșnița – 14,95%
  • Socol – 13,88%
  • Berzasca – 13,70%
  • Cornereva – 13,36%
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/