Managerul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș iese tot mai des în spațiul public cu atac direct la consilierii locali, pe care-i consideră niște „apendici” ai unor medici din oraș.
Zilele trecute Adrian Cican a făcut câteva remarci personale în urma declarațiilor apărute în mediul online ale liderilor politici locali, după ce consilierii locali s-au încăpățânat să păstreze Oftalmologia pe post de compartiment în cadrul spitalului, eliminând soluția managerială găsită de acesta, de a muta în Ambulatoriu compartimentul, pentru o reducere a cheltuielilor lunare cu aproape 100.000 de lei.
Adrian Cican aduce atingeri grave atât grupului PNL, pe care-l acuză pentru decizia de a păstra compartimentul de Oftalmologie doar ca să protejeze „soția unui membru marcant PNL”, cât și grupului PSD, spunând că ar fi „apendicul doctorului chirurg Gheorghe Borcean”.
„Domnilor consilieri, managementul spitalului, structura spitalului nu este în competența dumneavoastră, este a managerului, a primarului și a Ministerului Sănătății, de aceea Spitalul este aproape în faliment, prin deciziile sau indeciziile luate în ultimii 19 ani de dumneavoastră, de sub-finanțarea pe care ați practicat-o, dumneavoastră având în Consiliul de Administrație al Spitalului doi reprezentanți, deci nu puteți motiva că n-ați știut de starea gravă a spitalului. Doamnă consilier PNL Andra Pleșa, banii dați de Guvernul României Spitalului din Caransebeș nu sunt dați din pușculița PNL, sunt bani din buzunarul tuturor românilor, iar afirmația din ședința de Consiliu Local precum că «a primit Cican bani la spital cât nu visa el vreodată» este STUPIDĂ. Păcat că împroșcați cu noroi efortul făcut de ministrul Marcel Vela pentru a ajuta Spitalul din Caransebeș.”, a declarat Adrian Cican.