Racola fete din Constanța până în Timișoara în scopuri sexuale

racolare prin telefon din timisoara

Polițiștii din Timișoara au făcut percheziții în Timișoara și în Constanța pentru a-l depista pe un bărbat care racola telefonic fete în scopuri sexuale.

Oamenii legii din orașul de pe Bega au fost sesizați de mama unei minore că fata ei, de 13 ani, a primit pe telefonul mobil mai multe mesaje, de pe mai multe numere de telefon, având un conținut obscen și hărțuitor.

Imediat au fost demarcate cercetările, într-un dosar penal de racolarea minorilor în scopuri sexuale, cercetările fiind demarate de îndată.

„Din cercetări a reieșit că un bărbat, de 49 de ani, din Constanța, ar fi apelat zilnic sute de numere de telefon, pană ce reușea să găsească fete minore, pe care, ulterior, le-ar fi contactat. După ce ar fi contactat persoanele vătămate minore, acesta schimba aproape zilnic cartela SIM, în încercarea de a nu fi descoperit. De asemenea, au fost identificate alte 5 persoane vătămate din alte județe, acestea fiind audiate prin comisie rogatorie”, a transmis IPJ Timiș.

Luni, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au făcut 4 percheziții domiciliare, trei în județul Constanța și una în județul Tulcea.

În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe telefoane și zeci de cartele pre-pay. A fost găsit și bărbatul, care a fost adus la Timișoara și arestat. Este acuzat de trei infracțiuni de șantaj și trei infracțiuni de hărțuire.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de miercuri, 11 octombrie, bărbatul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/