Rablele cărășenilor pun în pericol siguranța în trafic. Peste jumătate, depistate cu probleme tehnice grave!

Registrul Auto Român a verificat tehnic în trafic, pe parcursul anului trecut, 962 de vehicule în județul Caraș-Severin.

Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor și remorcilor oprite, 53 la sută au prezentat diferite probleme tehnice sau legate de acte, iar 30 la sută au fost respinse pentru că au fost considerate neconforme din punctul de vedere al securității rutiere. Inspectorii RAR au constatat proasta funcționare a instalației electrice de iluminare și semnalizare, defecțiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a șasiului, a caroseriei sau a pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcție sau în articulațiile punților față și spate.

Ale două procente, mai exact 19 dintre vehiculele controlate, prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecțiunilor majore la sistemul de frânare și la direcție. În aceste situații, una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice la reprezentanțele Registrului Auto Român.

De asemenea, alți proprietari de mașini nu au putut să facă dovada de efectuare a inspecției tehnice periodice. ITP-urile fie nu au existat, fie au fost false.  În urma analizei emisiilor poluante, la 10,36 la sută dintre autovehiculele verificate, inspectorii RAR au constatat depășirea nivelului maxim admis.

La nivelul întregii țări, Registrul Auto Român a verificat tehnic în trafic, în anul 2015, 81.702 vehicule.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/