Rabla Clasic și Rabla Plus iau startul. Ce schimbări aduc programele în 2022?

Programele Rabla 2022 s-au deschis la sfârșitul săptămânii pentru persoanele juridice, iar în următoarele zile acestea vor putea fi accesate și de persoanele fizice.

Persoanele juridice care doresc să participe în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Rabla Clasic) și a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic (Rabla Plus) pot accesa, momentan, aplicația informatică pusă la dispoziție de Administrația Fondului de Mediu doar pentru crearea conturilor de utilizatori. Ulterior, din 8 februarie, documentele necesare participării în cadrul programelor vor putea fi încărcate în aplicația informatică, informează AFM.

publicitate online in ziar Express de Banat

Începând cu aceeași dată, și persoanele fizice se pot adresa producătorilor validați, în vederea îndeplinirii formalităților de înscriere în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus.

În 2022, programele vin cu o serie de modificări

În ceea ce privește Programul Rabla Clasic, prima de casare este de 6.000 lei, respectiv 9.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate, la care se pot adăuga următoarele ecobonusuri, astfel:

  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;
  •  ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziționarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară;

O altă modificare se referă la vechimea autovehiculului uzat eligibil în cadrul programului, care trebuie să fie de cel puțin 6 ani de la data primei înmatriculări în România. De asemenea, a fost eliminat termenul de 60 zile de casare/radiere a autovehiculului uzat, solicitanții având posibilitatea de a-l casa/radia până la emiterea facturii autovehiculului nou.

Pentru achiziționarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 6.000 lei, la care se pot adauga:

  •  ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Clasic a fost extinsă la 300 de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziție a autovehiculului nou.

În cadrul Programului Rabla Plus s-a introdus obligativitatea casării unui autovehicul uzat pentru achiziționarea unui autovehicul nou. Totodată, pentru fiecare autovehicul nou, există posibilitatea casării a maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul finanțării este de:

  • 51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat;
  • 54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziționarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate;
  • pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani și care are norma de poluare nu mai mare de Euro 3, se adăugă un ecobonus de 1.500 lei/autovehicul.

În același timp, ecotichetul pentru achiziționarea unei motociclete electrice este 26.000 lei, la care se poate adăuga un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

De menționat și că valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Plus a fost extinsă la 300 de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziție a autovehiculului nou.

Valoarea finanțării nu poate depăși 50% din prețul de comercializare al autovehiculului nou achiziționat prin cele două programe.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/