Bărbatul cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe nu regretă corecția aplicată copilului de 16 ani! Își dorește ca accidentul să fie un semnal de alarmă și Poliția Locală să interzică și să sancționeze astfel de distracții periculoase!
„A sărit cu bicicleta, a zburat pur și simplu! Era să-mi omoare copilul! Era să intre exact în el! Îl făcea praf!”, așa și-a justificat bărbatul de 45 de ani manifestarea violentă de zilele trecute, când a lovit peste cap un copil care se distra pe două roți în preajma gelateriei din centrul Reșiței. Recunoaște că l-a lovit pe puști peste casca pe care o purta pe cap, dar spune că în niciun caz atât de tare încât să aibă nevoie de îngrijiri medicale, așa cum a stabilit medicul legist.
Recunoaște și că a intrat în gelaterie, acolo unde copilul fugise ca să scape de corecție, că l-a tras de haine pentru a-l scoate afară, dar și că i-a adresat cuvinte grele mamei copilului. „Stătea ca o nesimțită și mânca înghețată în loc să-și supravegheze copilul!”, a explicat bărbatul căruia nu i-a trecut revolta nici măcar acum. Ba, dimpotrivă! „Nu rămân lucrurile așa. În primul rând, cu legistul. Vreau și eu să văd cum, pentru ce a acordat două sau trei zile de îngrijiri medicale. Copilul nu avea nimic! Îl voi distruge pe acest medic! Mă voi duce la DNA!”, a amenințat acesta. Nici polițiștii veniți la fața locului nu scapă! „Pe mine nu m-a amendat nimeni! Nu am primit nicio amendă, așa cum a comunicat Poliția presei! Am fost la poliție și nici măcar nu m-au lăsat să dau declarație, au spus că nu e nevoie, ca acum să aud că mi s-a făcut plângere penală. Mă ocup și de ei!”, a mai spus bărbatul cercetat penal pentru violență.
Indiferent sub ce formă va avea de plătit pentru incidentul cu puștiul de 16 ani, bărbatul agresiv spune că își dorește un singur lucru: exchibițiile pe două roți să aibă loc doar în zonele special amenajate. Mai ales că în Reșița chiar există astfel de locuri special destinate pasionaților de BMX. „Am făcut o adresă în scris Poliției Locale, să nu mai permită astfel de activități în zonele pietonale, pe treptele din centrul orașului, pentru că pot avea loc accidente grave. Pot fi accidentați copii, bătrâni care trec liniști prin piață și se trezesc loviți de un astfel de biciclist. Așa cum era să pățească fiul meu! Poliția Locală să ia măsuri, să interzică astfel de lucruri, să aplice sancțiuni!”, a conchis bărbatul.
Medicul legist care l-a examinat pe puștiul de 16 ani a constatat un „laterocervical dreapta superior dungă echimozată violaceu palid ușor oblică cu centrul palid”, a consemnat că „a fost lovit cu palmele și izbit de un perete” și că a scăpat doar cu atât pentru că purta în acel moment cască de biciclist. A concluzionat că băiatul „prezintă leziuni traumatice ce pot avea vechimea din data de 16 octombrie 2022 și s-au putut produce prin lovirea cu sau de corpuri dure.” A apreciat că necesită două, trei zile de îngrijiri medicale dacă nu apar alte complicații.
Hepatitele virale de tip B și C continuă să fie o provocare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în județul Caraș-Severin, unde numărul cazurilor rămâne ridicat. În fața acestei...
Crăciunul și Revelionul sunt momentele în care masa devine sufletul casei, iar pentru ca fiecare preparat să fie memorabil, alegerea cărnii este esențială. În Măcelăriile Cristescu, carnea Black Angus,...
Alina Dragomir |
12 November 2025
Raluca Pantea |
08 December 2025
Eșecul PSD la București deschide discuția despre ieșirea de la guvernare. Ce spune Simonis
Raluca Pantea |
08 December 2025
Raluca Pantea |
08 December 2025
Institutul oncologic din Timișoara are asigurată finanțarea până în 2030
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

