Publicul, implicat în spectacol la Teatrul de Vest

teatrul de vest resita

Teatrul reșițean invită spectatorii să participe activ la un eveniment în care „actorii” sunt ei înșiși.

În sală, vor fi găsi o masă cu 100 de întrebări sub formă de cartonașe. Apoi se vor loga anonim într-un chat prin intermediul unui cod QR. Comunicarea se va face doar prin intermediul chatului iar participanții vor fi înștiințați despre cartonașele cu întrebări la care pot răspunde prin intermediul chatului, răspunsurile fiind anonime. Răspunsurile selectate vor fi proiectate într-un spațiu public exterior, unde doi performeri și trecătorii au libertatea de a interacționa cu proiecția exterioară. Aceștia vor avea posibilitatea de a se alătura celorlalți participanți. La final, vor avea loc discuții cu publicul în prezența membrilor echipei.

Pe scurt, acesta este evenimentul pe care teatrul reșițean îl va organiza pe 11 octombrie, începând cu ora 19:30. Este vorba despre instalația performativă intitulată „Streaming/Consciousness”, parte a proiectului „TechnoMechanicus Performance” coordonat de Irina Sibef, implementat de Asociația Țais și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Teatrul de Vest este partener în proiect, alături de Teatrul „Excelsior” din București, Reactor de Creație și Experiment ProTeatru Zalău, Centrul de Proiecte Timișoara, Scena 9, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara. Instalația performativă își propune explorarea limitelor anonimatului și ale sensibilității umane întru-un cadru intim, confesional. Scopul este de a crea o experiență unică prin cele trei cadre create, chestionarea și experimentarea anonimității și a responsabilității și responsabilizării comunicării online.

Citeşte şi: Toamna, deschisă tinerilor la Teatrul de Vest
Citeşte şi: Autori români, pe scena Teatrului de Vest din Reşiţa

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/