Domeniul Psihologie de la Universitatea de Vest din Timișoara se regăsește pentru prima dată în topul mondial Shanghai Ranking, anunță reprezentanții universității.
Includerea acestui domeniu de la UVT în clasament, în intervalul 401-500 la nivel internațional, reprezintă o recunoaștere internațională a calității cercetării din cadrul facultății. Clasamentul se bazează pe date precum numărul de publicații în reviste științifice de top, impactul acestora și citările atrase, toate ajustate în funcție de mărimea departamentului.
„Pe lângă activitatea de predare, Departamentul de Psihologie din UVT a investit în ultimii ani în crearea unei culturi a cercetării științifice, axată pe direcții clare și publicații de calitate. Cercetătorii din cadrul departamentului au obținut granturi internaționale, care le-au permis să formeze echipe de cercetare performante și să contribuie semnificativ la dezvoltarea cunoașterii științifice în domeniu”, declară Marilen Pirtea, rectorul UVT.
De asemenea, implicarea activă a doctoranzilor și postdoctoranzilor din cadrul Școlii doctorale a fost esențială în acest succes. Aceștia au lucrat alături de cercetătorii de top din psihologie, consolidând rețelele internaționale de colaborare și aducând aport important la dezvoltarea cercetărilor realizate la UVT.
Topul mondial Shanghai Ranking este unul dintre cele mai prestigioase clasamente academice la nivel global. Clasamentul este realizat anual de Universitatea Jiao Tong din Shanghai, China și evaluează performanța universităților din întreaga lume, pe baza unor criterii obiective și de impact în domeniul educațional și al cercetării științifice.