PSD repară pe Valea Almăjului ce-au stricat alții! Redeschide spitalul din Bozovici!

hurduzeu popovici spital bozovici

3,5 milioane de lei au fost alocaţi deja pentru modernizarea clădirii. În paralel, Primăria Bozovici derulează un proiect de 1,6 milioane de euro pentru dotări!

Alocarea de la guvern a fost posibilă datorită amendamentului pe care parlamentarii PSD de Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, Marius Damian şi Adrian Torma, l-au făcut la finalul anului trecut când, în Parlament, s-a votat bugetul naţional. Demersul lor a fost susţinut de ministrul Sorin Grindeanu şi de preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis. Aşa s-au obţinut cei 3,5 milioane de lei pentru clădirea în care, în prezent, funcţionează staţionarul nr. 4 al Spitalului Judeţean de Urgență Reşiţa.

Am iniţiat acest amendament pentru că, la Consiliul Judeţean nu s-au găsit bani nici măcar pentru a finanţa un proiect european pe care Primăria Bozovici l-a depus pentru a reabilita acea clădire”, a declarat preşedintele PSD Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu.

În opinia sa, desfiinţarea spitalului din Bozovici a fost o mare greşeală întrucât se adresa unei zone foarte întinse, rolul său fiind astfel unul vital.

„Vom încerca să mai atragem fonduri pentru fostul spital din Bozovici. Odată finalizată această investiţie, împreună cu factorii de decizie din judeţ, intenţionăm să facem un memoriu către ministrul Sănătăţii pentru reînfiinţarea spitalului”, a mai declarat Hurduzeu despre ceea ce consideră că, pentru locuitorii din Valea Almăjului, este un vis până la care mai e mult, dar poate fi realizat.

Primăria condusă de Adi Stoicu derulează și ea un proiect de peste 1,6 milioane euro pentru dotarea cu aparatură a viitorului spital. În paralel, se încearcă atragerea de medici prin acordarea de facilităţi care ţin de spaţiul locativ, cheltuielile lunare etc.

Ionuţ Popovici, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Caraş-Severin, salută atât demersurile Primăriei Bozovici, cât şi inițiativa celor cinci parlamentari.

„Din punct de vedere administrativ, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate este pregătită să încheie un contract cu un nou furnizor de servicii medicale. Abia aşteptăm să reparăm ce-au stricat alţii!”, a declarat Popovici.

Până să aibă din nou spital, Valea Almăjului a câştigat doi medici de familie. Asta în ciuda faptului că, luna trecută, CJAS a primit o notificare din partea unui consilier judeţean liberal, căruia Popovici nu i-a dat numele, dar care anunţa, fără nicio justificare, că vrea închiderea Centrului de Permanenţă de la Bozovici, deschis cu mari eforturi. O carie în sistemul de sănătate”, este concluzia la care Popovici a ajuns despre consilierul liberal după ce s-a deplasat în Valea Almăjului şi a discutat cu cei cinci medici de familie din zonă. Apoi, împreună cu primarul din Bozovici şi şeful Direcţiei de Sănătate Publică, a iniţiat urgent o procedură pentru înfiinţarea unui nou centru, iar pe 30 ianuarie, a venit avizul de la Ministerul Sănătăţii pentru ca Valea Almăjului să aibă şapte medici de familie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/