PSD pune condiții pentru viitorul Guvern: „Nu fără noi”

Sigla PSD Timis

Consiliul Politic Național al PSD, reunit luni, 31 august, la Sinaia, a adoptat trei rezoluții prin care social-democrații își stabilesc poziția privind formarea viitorului guvern, prioritățile naționale și relația cu instituțiile europene.

Prima rezoluție, intitulată „Acordul celor zece priorități naționale”, propune un guvern cu mandat de 24 de luni, care să fie evaluat în funcție de îndeplinirea a zece obiective. PSD susține că programul trebuie să preceadă negocierea funcțiilor și portofoliilor, iar fiecare prioritate să aibă finanțare identificată, termen, responsabil și indicator public.

Printre cele zece priorități sunt refacerea sistemului energetic și valorificarea resurselor, securitatea națională și industria de apărare, reindustrializarea și finanțarea dezvoltării, combaterea fraudei și disciplina bugetară, reforma statului, măsuri privind munca și veniturile, educația și sănătatea, agricultura și dezvoltarea rurală, infrastructura și investițiile strategice, precum și consolidarea direcției europene și euroatlantice a României.

Documentul prevede și posibilitatea aderării altor partide, grupuri parlamentare și parlamentari la acord, cu condiția acceptării integrale a celor zece priorități, a regulilor de integritate și a evaluării publice. Sindicatele, patronatele, administrațiile locale și organizațiile civice ar putea participa la mecanismul de dialog și monitorizare.

PSD își asumă formarea unui guvern în jurul partidului

Cea de-a doua rezoluție, intitulată „Asumarea responsabilității guvernării de către Partidul Social Democrat”, stabilește explicit că PSD își asumă participarea la formarea și susținerea unui guvern.

Social-democrații spun că România are nevoie urgent de un Guvern legitim și cu puteri depline, capabil să ia decizii în actualul context economic și social.

PSD anunță că va susține fie formarea unui guvern minoritar social-democrat, fie formarea unui guvern politic construit în jurul PSD, împreună cu formațiunile care sunt dispuse să participe la guvernare.

În același timp, partidul precizează că nu va susține nicio formulă de guvernare din care nu face parte.

PSD mai transmite că este pregătit să negocieze și să construiască majorități parlamentare în jurul obiectivelor sale și să discute cu toate forțele politice democratice din Parlament.

PSD cere un „Pact pentru apărarea intereselor României în Uniunea Europeană”

A treia rezoluție adoptată la Sinaia este intitulată „România înaintea intereselor de partid. Disputele politice interne nu trebuie exportate la Bruxelles în detrimentul interesului național”.

PSD critică demersurile prin care disputele politice interne sunt transferate la nivel european și susține că acestea pot pune sub semnul întrebării accesul României la fondurile europene.

În document, PSD afirmă că liderii Partidului Popular European și Renew Europe, familiile politice europene din care fac parte PNL, respectiv USR, au sesizat Comisia Europeană în legătură cu legislația privind integritatea adoptată de Parlamentul României și au pus în discuție plata a 770 de milioane de euro din PNRR.

Social-democrații spun că dezbaterea privind statul de drept, integritatea și conformitatea legislației naționale cu dreptul european este legitimă, însă resping folosirea instituțiilor și familiilor politice europene ca instrumente în conflictele politice interne atunci când consecințele pot fi suportate de România și de cetățenii români.

PSD acuză PNL că a votat în Parlament legea pusă ulterior sub semnul întrebării de propria familie politică europeană și USR că a transformat disputa internă într-o temă europeană care poate afecta accesul României la fondurile PNRR.

În acest context, social-democrații propun partidelor democratice asumarea principiului potrivit căruia nicio dispută politică internă nu trebuie externalizată la nivel european într-o manieră care poate prejudicia interesele economice, financiare sau strategice ale României.

PSD propune, de asemenea, PNL, USR și tuturor partidelor pro-europene un „Pact pentru apărarea intereselor României în Uniunea Europeană”.

Printre principiile propuse se află ca fondurile europene destinate României să nu fie folosite în confruntările politice interne, ca familiile politice europene să nu fie mobilizate împotriva intereselor financiare și strategice ale țării și ca divergențele interne să fie soluționate prin mecanismele democratice și constituționale ale statului român.

PSD mai propune cooperare între partidele românești la nivel european atunci când sunt în joc obiective precum fondurile europene, dezvoltarea economică, securitatea, aderarea la zona euro, politica de coeziune, agricultura și influența României în Uniunea Europeană.

În final, social-democrații susțin că România are nevoie de „mai multă influență la Bruxelles, nu de mai multe conflicte exportate la Bruxelles” și cer partidelor ca, de acum înainte, competiția politică internă să nu fie externalizată într-un mod care poate afecta interesele României.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/