PSD mai dă o lovitură! Adrian Dumbravă, vicepreședinte la Caransebeș!

dumbrava
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Felix Borcean n-a venit singur între social-democrați, ci împreună cu managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș!

Pesediștii gugulani și-au ales la finele săptămânii trecute întreaga conducere a organizației după ce, la mijlocul lui septembrie, Felix Borcean fusese înscăunat președinte. Astfel, Adrian Dumbravă și Marin Nedelcu sunt noii vicepreședinți PSD Caransebeș, în timp ce Florin Bogdea, city-managerul municipiului, va ocupa funcția de secretar. Au fost aleși și membrii Biroului Politic Local al organizației, unul care bate orice record prin numărul mare al acestora: 47. S-a găsit această soluție pentru ca toți cei reuniți sub umbrela social-democrată, pesediști mai vechi și mai noi, foști membri Pro România sau PMP ori independenți susținători ai primarului Borcean să formeze o echipă sudată, care să obțină victorii categorice în 2024, anul cu patru rânduri de alegeri.

Orgolii încă există în PSD Caransebeș, iar asta s-a văzut și pe scena Casei de Cultură, dar obiectivele comune despre care au vorbit senatorul Mocioalcă și președintele Borcean, întărire de șeful cel mare de la județ, Silviu Hurduzeu, le vor stinge definitiv, au concluzionat liderii formațiunii. Bebe Pasere și Ionuț Popovici sunt și ei parte din această construcție politică despre care deputatul Marius Damian spunea că în actuala configurație are toate șansele să înregistreze în Caransebeș o victorie cum n-a mai obținut PSD vreodată în fața liberalilor.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„Am făcut acest pas datorită lui Felix și echipei sale, care m-au convins că vor să facă lucruri frumoase pentru Caransebeș. Am văzut în actuala echipă PSD aceeași dorință, am văzut implicare și sprijin pentru ca Felix să dea o altă perspectivă orașului. A fost un pas oarecum firesc, m-am alăturat oamenilor cu care am început să schimbăm fața spitalului, cu care gândim construirea unui spital nou în Caransebeș.”, și-a motivat Adrian Dumbravă intrarea în PSD.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/