Silviu Hurduzeu spune că PSD trebuie să fie în mod obligatoriu parte a soluţiei de guvernare şi a majorităţii parlamentare!
Liderul social-democraților cărășeni consideră că din actuala criză politico-administrativă prin care trece Reomânia se poate ieși doar prin responsabilitate.
„PSD este principalul partid politic al României şi, implicit, principala forţă pro-europeană şi pro-NATO. De aceea, PSD trebuie să fie parte a soluţiei de guvernare şi a majorităţii parlamentare. Sunt multe lucruri de făcut într-un moment de tip «make or break» pentru democraţia românească şi pentru viitorul acestei ţări. Aceste obiective nu pot fi atinse cu un Guvern fără o susţinere solidă în Parlament. PSD este obligat, de votul românilor şi de valorile pe care ni le-am asumat, să se întoarcă la masa discuţiilor.”, a comentat președintele PSD Caraș-Severin.
Silviu Hurduzeu mai spune că responsabili pentru scandalul care a condus la acest blocaj a fost generat de PNL și USR, care nici măcar nu au cine ştie ce legitimitate electorală date fiind scorurile de la alegerile parlamentare.
„În egală măsură, trebuie să privim înainte, nu în urmă, pentru că 2025 nu va fi un an simplu. Avem nevoie de dialog, raţiune, echilibru şi multă seriozitate.”, a conchis liderul social-democrat.