PSD dă prim-ministrul în 2023. Simonis: „Vă spun eu că dacă nu se va întâmpla așa, vor fi alegeri anticipate”

simonis 2
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

PSD va da premierul în primăvara anului viitor, garantează deputatul PSD de Timiș Alfred Simonis. Președintele social-democraților timișeni nu pune la îndoială rocada premierilor, așa cum a fost stabilit în protocolul dintre PNL și PSD.

„Președintele PSD a fost extrem de categoric ieri, la Conferința Județeană de la Giurgiu. A spus, citez, «categoric voi accepta mandatul de prim-ministru din mai 2023, voi fi primul ministru al României.» Și vă spun eu că dacă nu se va întâmpla așa, vor fi alegeri anticipate. Noi ne-am ținut de partea noastră, am acceptat cu greu ca un premier liberal să înceapă această coaliție, am făcut această concesie, nu a fost ușor pentru PSD. Noi ne-am ținut de ceea ce am avut până acum, așteptăm la fel, și nu avem premise să credem altfel, de la cei de la PNL.”, a declarat deputatul PSD de Timiș Alfred Simonis.

Pe de altă parte, Alfred Simonis declară că nu consideră că există niciun risc, la această dată, pentru PSD să deconteze guvernarea înainte de alegerile din 2024.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Oamenii politici, decenți politici, ar trebui să aibă preocuparea permanentă să nu dezamăgească. Candidezi, promiți că faci ceva, dacă realizezi ceva oamenii te aleg, dacă nu, nu. (…) Asta ca să fie clar. Deci trebuie să ai o teamă în permanență de alegeri și de aia trebuie să muncești de dimineața până seara pentru a livra lucruri. (…) N-are sens să discutăm mai mult despre chestiunea asta pentru că mai multe nu vă pot spune.”, a explicat deputatul social-democrat.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/