Protest spontan pentru salarii mai mari. Activitate întreruptă la Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin

Cuib de vise 1000x100

Activitatea Casei Județene de Pensii a fost întreruptă în această dimineață după ce angajații instituției au declanșat un protest spontan. Oamenii sunt nemulțumiți că Ministerul Muncii nu le ascultă solicitările în privința majorării salariilor despre care aceștia spun că sunt mult mai mici decât în alte instituții similare.

Aproximativ 50 de oameni, angajați ai Casei Județene de Pensii Caraș-Severin, au declanșat astăzi un protest spontan. Așa se face că între orele 8.00 și 10.00 activitatea instituției a fost întreruptă. Oamenii spun că sunt nemulțumiți de atitudinea ministrului Muncii, Olguța Vasilescu, cea care nu le-a răspuns solicitărilor transmise în urmă cu o lună. Angajații cer salarii mai mari, considerându-se nedreptățiți în comparație cu veniturile colegilor din alte instituții.

„Este un protest spontan în urma unor solicitări de acum 30 de zile. Cu încă 20 de Case de Pensii din țară, am solicitat Ministerului Muncii, în special ministrului, doamna Olguța Vasilescu, mărirea salariilor în cadrul Caselor teritoriale de Pensii, având în vedere că avem niște salarii foarte mici. În raport cu ANAF, Casa de Asigurări de Sănătate, primării, prefecturi, avem salariile cam cu 50% mai mici. De exemplu, noi dacă avem 3.000 de lei brut, ei au 4.500. Nu am primit niciun răspuns în termenul legal”, spune Lucian Inisconi, unul dintre angajații Casei de Pensii care s-a decis să se alăture protestului din această dimineață.

STPT job 1000x200

„Am considerat că protestul spontan e prima formă de protest pentru rezolvarea problemelor. Ni s-a promis că din 1 ianuarie 2018 se vor așeza salariile, dar e o întreagă păcăleală, pentru că noi nici în 2022 nu ajungem la salariile pe care le au ei acum, după grila lor, cu introducerea contribuțiilor în salariu și mărirea aceea de 25%”, a mai completat Liviu Inisconi.

Oamenii spun că nu vor să se oprească aici și nu exclud posibilitatea ca activitatea Casei Județene de Pensii Caraș-Severin să fie oprită și mâine dimineață, între orele 8.00 și 10.00.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/