Protest spontan al angajaților de la Statistica din Timișoara. Și la prefectură sunt nemulțumiri

protest la timisoara cu angajati directia regionala de statistica timis

E toamna protestelor, la Timișoara. După ce ambulanțierii și angajații de la Casa de Pensii și-au exprimat nemulțumirile vizavi de nivelul de salarizare, alți funcționari anunță și ei că se alătură demersurilor de protest ale colegilor de la nivel național.

Joi a venit rândul angajaților de la Direcția Regională de Statistică Timiș să își spună ofurile. Astfel, de la ora 11, angajații organizează un protest spontan prin care vor să atragă atenția cu privire la nivelul foarte mic al salariilor raportat la munca pe care o depun. Protestul va avea loc zilnic, pe perioadă nedeterminată, până revendicările le vor fi soluționate.

„În ciuda importanței activității desfășurate de personalul statistic, acesta este mai slab remunerat decât personalul din alte instituții publice, deși îndeplinește sarcini foarte complexe, cum ar fi cercetările statistice de interes național de tipul Recensămintelor Populației și al Locuințelor, Recensămintelor din Agricultură sau a altor cercetări statistice de mare volum. (…) Niciun proiect, plan de acțiune, strategii pe termen mediu și lung, nu pot fi realizate fără datele culese, procesate, interpretate și diseminate de către statisticieni.”, spun angajații Direcției Regionale de Statistică Timiș.

Statisticienii susțin că Guvernul României nu pune în aplicare un memorandum aprobat în luna iulie care prevede soluționarea problemelor de salarizare existente la nivelul INS. „Prin acest protest spontan dorim punerea în aplicare a memorandumului. Așa nu se mai poate!”, conchid angajații DRS Timiș.

Angajații de la Prefectura Timiș amenință cu boicot la alegeri

La Prefectura Timiș, angajații au oprit munca până la ora 12, și pichetează Palatul Administrativ din Timișoara. Ei cer ca salarizarea lor să fie similară cu a altor angajați din serviciile publice deconcentrate.

protest al angajatilor din prefectura timis in palatul administrativ din timisoara, octombrie 2023

„În prezent, un angajat al Instituţiei Prefectului are un salariu mult mai mic decât un angajat din consiliul judeţean, primării de municipii și orașe și servicii publice deconcentrate. Aceasta este ultima noastră acțiune moderată de protest. De săptămâna viitoare vom demara procedurile în vederea declanșării conflictului colectiv de muncă cu Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul României, în vederea declarării grevei generale.”, a declarat Gabriel Roșu, liderul de sindicat al funcționarilor publici din Instituția Prefectului Timiș.

Potrivit sursei citate, angajații din prefectură intenționează să declanșeze greva generală în perioada premergătoare desfășurării alegerilor europarlamentare prin blocarea tuturor procedurilor specifice organizării alegerilor: preluarea și predarea buletinelor de vot, a celorlalte materiale necesare procesului electoral, asigurarea plății tuturor celor implicați în procesul electoral ș.a.

La Timișoara au mai protestat ambulanțierii și angajații Casei Județene de Pensii. Cei din urmă au anunțat pentru luni grevă generală.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/