Protest la Timișoara! Iubitorii de sport vor infrastructură

galerie

Pe 25 mai, iubitorii și practicanții de sport din Timișoara sunt așteptați în stradă, indiferent de vârstă sau de sportul pe care îl iubesc.

Lipsa infrastructurii sportive e o problemă care afectează toate sporturile și e unul din factorii care contribuie decisiv la mediocritatea în care se zbate Timișoara sportivă a anului 2023.

scaune stadion tribuna

Timișoara vrea stadion. Polivalentă. Respect.

„Vedem cum peste tot în țară se construiesc stadioane, săli de sport, bazine de înot și se amenajează terenuri multifuncționale în care oricine își dorește poate practica un sport. Iar noi în Timișoara ne pierdem de 30 de ani în studii de fezabilitate, proiecte neterminate și lăsate de izbeliște și primim aceleași răspunsuri de la edili: <<nu se poate>>. Din acest motiv, am demarat încă de anul trecut petiția Timișoara vrea respect! – www.druckeria.ro/respect, semnată până în prezent de peste 1700 persoane, iar acum vrem să facem pasul următor. Pe 25 mai ne dorim să ne adunăm cât mai mulți timișoreni și să ne spunem of-ul în stradă, în speranța că împreună, prin vocile noastre, ne putem face auziți și lucrurile să se miște în direcția normală”, au transmis membrii Druckeria.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Toate cluburile sportive din oraș sunt invitate să adere la inițiativa Druckeria, indiferent de ramurile sportive în care activează și să încurajeze copiii, părinții și antrenorii să se alăture îmbrăcați în echipamentul lor, cu steaguri, mesaje sau orice materiale consideră că îi reprezintă. De asemenea, suporterii îndeamnă ca fiecare copil/sportiv să aducă o minge sau echipament din sportul pe care îl practică și să transforme zona centrală într-o mare arenă polisportivă.

Întâlnirea se dă, în 25 mai, la ora 17:00, în Piața Unirii. La 18.30 se va porni pe traseul V. Alecsandri – Piața Libertății – Alba Iulia – Piața Operei – Primărie – CD Loga – CJT

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/