Prostie cronică! Demiterea Alinei Stancovici, imposibilă cu „specialiștii” lui Dunca!

stancoivici sjur
untitled design set 970x90 px

Spitalul Județean de Urgență Reșița a ajuns pe mâinile unor habarniști! În loc să-i amelioreze situația și așa complicată, riscă să-i pună definitiv cruce!

Președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin nu i-a scăzut deloc tensiunea după ce a ratat încă o ocazie de a demite managerul spitalului, pe care îl acuză de incompetență. Cu un Consiliu de Administrație tot mai ridicol de la o ședință la alta, demisia Alinei Stancovici nu se poate face decât cu încălcarea legii. Romeo Dunca a luat problema în propriile mâini și caută rezolvare. Așa a descoperit că și cea mai recentă ședință a Consiliului de Administrație de la Spitalul Județean ar fi fost ținută în afara cadrului legal. Ca atâtea altele precedente!

„În urma analizării stării de fapt, am constatat că la ședința Consiliului de Administrație desfășurată în data de 7.04.2023 doamna Camelia Victoria Trentea, reprezentând Direcția de Sănătate Publică, a participat la vot fără a avea întrunite calitățile legale, mai exact nefiind validate de Consiliul Județean Caraș-Severin.”, i-a înștiințat președintele CJ pe membrii CA. Prostia e cronică, iar Consiliul de Administrație de la spital seamănă mai degrabă cu un sat fără câini.

publicitate ziar expresb 1000x100

„Votul pentru demiterea managerului Alina Stancovici a fost viciat, motiv pentru care în cel mai scurt timp vă rog să organizați o altă ședință pe această temă. Vă reamintesc că fiecare zi trecută cu Spitalul Județean de Urgență gestionat de această echipă de management este un afront adus pacienților și o pierdere financiară.”, a solicitat Romeo Dunca aceluiași Consiliu de Administrație.

Problemele de la Spitalul Județean sunt evidente. Se știau dinainte, se cunosc și se văd și acum. Dar înainte ca Alina Stancovici să lase locul altcuiva, unui Adrian Cican, spre exemplu, care ar putea intra pe poarta spitalului cu bisturiul în mână pentru a tăia în carne vie, e nevoie de eradicarea prostiei și amatorismului din Consiliul Județean Caraș-Severin și, evident, din Consiliul de Administrație al Județeanului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/