Propunere pentru TM2023: introducerea unui CityCard de oraș cultural-turistic

pirtea
gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Deputatul PNL de Timiș, Marilen Pirtea, militează pentru introducerea în Timișoara, în perspectiva anului în care orașul va fi capitală europeană a culturii, a unui card care să integreze atât ticketing-ul de transport public, cât și accesul la mai multe obiective culturale și HoReCa. 

În susținerea inițiativei sale, parlamentarul dă exemplul a două orașe care au fost deja capitale ale culturii și în care au fost introduse astfel de carduri, CityCard-uri.

„Orașul bulgar Plovdiv, alături de Matera (Italia) au fost cele două capitalele ale culturii în 2019. Plovdivul și-a implementat un instrument eficient pentru suportul turiștilor, respectiv un CityCard prin care a fost integrat atât ticketing-ul de transport public, cât și facilitatea accesului la mai multe obiective culturale și HoReCa. Nici Matera nu a ratat implementarea acestui instrument de marketing turistic, pregătind din timp CityCardul de oraș cultural-turistic.”, spune Marilen Pirtea, deputat PNL de Timiș.

Parlamentarul speră ca și Primăria Timișoara să includă această inițiativă între prioritățile sale pentru 2023.

1000x100 (3)

„Este de așteptat ca executivul Primăriei Timișoara să publice în aceste zile proiectul de buget pentru 2022. Este perioada în care se va lucra intens la cele mai importante proiecte timișorene, prin care orașul va fi pregătit pentru anul Capitalei Europene a Culturii, 2023. Între multe priorități costisitoare, Primăria și Consiliul Local Timișoara merită să includă și un proiect de digitalizare și generalizare a unui produs cultural-turistic de tip CityCardTM, în care să fie inclus atât accesul la transportul public, cât și accesul gratuit sau cu tarife reduse la spectacole sau cinematografe, la muzee sau galerii, inclusiv prin servicii de ghizi culturali, dar și la rețeaua HoReCa, adică la toate atracțiile importante pentru turismul cultural, prin care Timișoara va ajunge o destinație europeană anul viitor.”, explică Pirtea.

Potrivit parlamentarului, soluția ar putea fi implementată până la finalul anului, fiind deja disponibile mai multe modele de aplicații funcționale chiar și în țară. Importantă ar fi însă mobilizarea, opinează Marilen Pirtea, a unei echipe de proiect formată din specialiști din primărie, societatea locală de transport, reprezentanți ai rețelei culturale timișorene, ai asociațiilor HoReCa și specialiști din centrul universitar timișorean.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/