Proprietarii din Timișoara care și-au renovat clădirile istorice anul trecut, scutiți de la plata impozitului

piata traian

Proprietarii care și-au renovat anul trecut clădirile istorice sunt scutiți de la plata impozitului. Primăria Timișoara informează că cetățenii mai pot aplica pentru această facilitate până la data de 31 martie.

Primăria Timișoara informează că acordă scutiri de la plata impozitului pentru proprietarii clădirilor istorice care și-au renovat anul trecut imobilul. Cetățenii mai pot aplica pentru această facilitate până pe 31 martie. Potrivit reprezentanților instituției, facilitatea se aplică pe o perioadă de cinci ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care a fost efectuată recepția la terminarea lucrărilor, cu condiția ca beneficiarii să respecte anumite cerințe.

Măsura vine ca o recompensă acordată proprietarilor care depun eforturi financiare consistente pentru a-și îndeplini obligațiile de întreținere, protecție și punere în valoare a clădirilor pe care le dețin. Potențialii beneficiari sunt cei cu imobilele proaspăt reabilitate, ale căror lucrări au fost recepționate anul trecut, până cel târziu la data de 31 decembrie. Scutirea se menține în cazul soțului supraviețuitor și în cazul moștenitorilor legali. În cazul înstrăinării clădirii, scutirea de impozit nu se aplică noului proprietar al acesteia”, a informat Primăria Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Pentru a beneficia de această facilitate, proprietarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative, la momentul solicitării: să fi realizat și finalizat pe parcursul anului 2022 lucrările de intervenție prevăzute de art. 6 din Legea nr.153/2011 privind măsurile de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, actualizată; să nu aibă datorii la bugetul local; să depună la Registratura Municipiului Timișoara cererea de scutire a impozitului, până cel târziu în data de 31 martie.

Lista cu toate documentele necesare este disponibilă AICI!

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/