În contextul în care Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2023, Guvernul pune la dispoziție un milion de lei proprietarilor de clădiri istorice pentru a realiza lucrări de întreținere și reparații curente.
Proprietarii de clădiri istorice din Timișoara primesc un sprijin important de la Guvern pentru a le renova. Astfel, în cadrul subprogramului tematic „Timișoara, Capitală Europeană a Culturii”, Institutul Național al Patrimoniului are disponibilă o sumă care se ridică la un milion de lei pentru patrimoniul istoric al orașului.
„Institutul Național al Patrimoniului a lansat un apel de finanțare pentru proiecte de maximum 100.000 de lei. Banii sunt acordați în contextul obținerii titlului de Capitală Culturală Europeană 2023, pentru lucrări de întreținere și reparații curente”, a informat Primăria Timișoara.
Proprietarii de clădiri istorice trebuie să știe că sunt eligibile mai multe tipuri de lucrări în cadrul acestui subprogram. Și anume, lucrări de refacere a sistemelor de acoperire, lucrări de refacere a sistemelor de colectare și evacuare a apelor pluviale, lucrări la finisajele exterioare și interioare, lucrări de întreținere și reparații componente tehnice istorice, lucrări la tâmplăriile exterioare, lucrări pentru instalarea de signaletică exterioară și interioară și lucrări dedicate monumentelor de for public.
Termenul limită pentru aplicare este data de 1 februarie 2022, ora 16.00. Mai multe informații sunt disponibile AICI!