Promovabilitate de doar 30% la bacul de toamnă, în Timiș

rezultate la simularea la bac in timis
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Rezultate rușinoase obținute de elevii din Timiș care au susținut bacul de toamnă. Promovabilitatea este sub 30% în județ.

Absolvenții de liceu din județul Timiș care au susținut bacalaureatul în cadrul sesiunii de toamnă au obținut rezultate rușinoase. Inspectoratul Școlar Timiș informează că promovabilitatea este de doar 29,28% la nivelul județului.

Mai precis, în cadrul celei de-a doua sesiuni s-au înscris 1.068 de candidați din Timiș, dintre care s-au prezentat 881, iar unul a fost eliminat, după ce a încercat să fraudeze examenul. Așadar, au fost corectate lucrările a 880 de elevi, dintre care 622 au fost declarați „respinși”, iar 213 „reușiți”.

Muzeul TM

În această sesiune, nu a fost înregistrată nicio medie de zece în județul Timiș.

Tot astăzi, între orele 12.00 și 18.00, se pot depune contestațiile, iar rezultatele finale se vor anunța în 29 august.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/