Proiectul privind aprobarea taxelor și impozitelor locale în Timișoara pentru anul 2025 nu a aduna voturile necesare pentru a fi aprobat de către Consiliul Local.
După lungi dezbateri pe marginea dărilor pe care le vor plăti timișorenii în anul 2025, joi seara, în plenul Consiliului Local, proiectul de hotărâre în acest sens a picat la vot. Consilierii locali de la PSD, PNL și AUR au făcut mai multe amendamente, însă nu au adunat voturile necesare.
Așadar, atunci când proiectul a fost supus la vot, consilierii locali din cele trei partide au votat împotrivă. În total, 13 aleși locali au votat „pentru”, iar 12 – „împotrivă”. Pentru ca proiectul de hotărâre referitor la stabilirea taxelor și impozitelor în Timișoara pentru 2025 să fie aprobat, ar fi fost nevoie de 14 voturi „pentru”.
Vă amintim faptul că, în urmă cu o săptămână, acest proiect a fost retras de pe ordinea de zi a Consiliului Local Timișoara. În ultima perioadă, au fost o serie de discuții pe marginea dărilor locale din anul 2025. În special, oamenii de afaceri și-au arătat nemulțumirea, semnalând că plătesc unele dintre cele mai mari taxe și impozite locale din țară.
În condițiile în care dările din Timișoara pentru 2025 nu vor fi aprobate până la sfârșitul acestui an, va intra în vigoare o prevedere a Codului Fiscal care stabilește cote standard. Asta ar însemna că impozitul pe locuințe ar urma să se dubleze.
„Din 2018, Consiliul Local Timișoara a stabilit o cotă pentru clădiri nerezidențiale de 1,95%. Această cotă a rămas așa de atunci. Orice scădere a acestor cote înseamnă o micșorare a veniturilor orașului. Sunt unii dintre dumneavoastră care cer cota standard de 1,3%. Alții am auzit că cer chiar și 1%. Dacă ne-am referi la 1,3%, vorbim despre o micșorare cu 70 milioane lei a bugetului orașului. Anul acesta, pentru prima dată cred în ultimii cinci ani, noi nu am reușit să încasăm prin impozitul pe venit suma previzionată la începutul anului de ANAF, ci am rămas cu 50 milioane lei sub suma previzionată. Dacă am avea o cotă de 1,3%, s-ar adăuga încă 70 milioane lei. Deci am începe, atunci când stăm împreună să facem bugetul, cu un minus de 120 milioane lei pentru anul nou. Orice tăiere înseamnă mai mult sau mai puțin să oprim cel puțin unul dintre aceste șantiere mari din Timișoara”, a afirmat primarul Domini Fritz, în plenul CLT.
De asemenea, edilul-șef a propus un amendament, astfel încât cota de impozitare pentru clădiri nerezidențiale să scadă de la 1,95% la 1,8%. „Asta înseamnă un impact bugetar de circa 15 milioane lei. Deci, este o sumă pe care o putem absorbi. Cred că asta putem face prin reduceri de personal, mai micșorăm un pic aparatul administrativ și reușim cumva să acoperim 15 milioane lei. Eu cred că orice peste această sumă nu este realist”, a explicat Dominic Fritz.
„Domnule primar, mă bucur că ați revenit la Timișoara și mă bucur că v-am auzit la București solicitând scăderea de taxe. Cred că valoarea impozabilă de 1,95% este mult în condițiile actuale. Ăsta este și rolul nostru, să găsim soluții, iar soluțiile nu sunt întotdeauna să-i împovărăm pe cei care au un business din care produc o anumită valoare. Noi, ca și amendament pe care dorim să-l facem la acest proiect, este de a elimina articolul 2, acea cotă suplimentară de 0,5%, pentru că o considerăm împovărătoare pentru antreprenorul timișorean”, a intervenit Cosmin Tabără, consilier local PNL.
Totodată, și Roxana Iliescu, consilier local PSD, a propus același amendament ca și Tabără, plus unul potrivit căruia taxele speciale să rămână la nivelul acestui an, iar un altul conform căruia clădirile în care-și desfășoară activitatea cabinetele medicilor specialiști să fie impozitate la fel ca și clădirile rezidențiale. Ilie Sârbu, consilier local AUR, a propus reducerea la cota de impozitare 0,2% pentru clădirile nerezidențiale care sunt deținute de persoane fizice și de 1% pentru cele deținute de persoanele juridice. Totodată, Ilie Sârbu a făcut un amendament prin care să se impună o taxă anuală pe mașină, în cazul firmelor de transport alternativ.
În momentul în care s-a trecut la vot, doar amendamentul propus de Dominic Fritz a trecut, iar în final nu a mai fost aprobat nici proiectul de hotărâre.