Proiectul „Facem bine” aduce și sănătate pentru locuitorii din cătunul Ineleț, aparținător comunei Cornereva

atv inelet
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Un nou transport, de această dată cu echipamente electrice, aparatură de montaj, panouri și diverse materiale necesare pentru amenajarea unui punct de prim ajutor, a luat calea muntelui și a ajuns cu bine în zona greu accesibilă din munții Cernei, acolo unde mai locuiesc aproximativ 80 de persoane, printre care și copii, în condiții de izolare față de modernitatea cotidiană.

Demersul nu este unul singular, de-a lungul timpului s-au implicat în sprijinirea oamenilor voluntari de la Comanderia Eugeniu de Savoya și firma Cons Electrificarea Instal din Timișoara, a omului de afaceri timișorean Horațiu Rada, care a argumentat parteneriatul: „Împreună cu Cristi Neghirnea de la această organizație timișoreană atât de implicată, suntem mereu alături în acest proiect de identificare punctuală a nevoilor comunității din Ineleț. În prima fază, după cum bine știți, a fost achiziționat un ATV pe care noi l-am donat și am reușit astfel să ajungem în mijlocul oamenilor, să putem trage un semnal de alarmă, să punem problema aceasta pe tapet, după care, încet-încet, lucrurile au început să se miște. După ce s-a mers constant acolo la Ineleț și s-au văzut nevoile pentru amenajarea acestui punct de prim ajutor, s-a făcut și un proiect, s-a identificat necesarul de resurse de materiale. Noi prin ceea ce facem, prin specialitatea firmei de constructori de rețele și instalații electrice am reușit în totalitate să susținem amenajarea și furnizarea de materiale și echipamente pentru acest obiectiv.”

inelet prim ajutor

Lunar, medici voluntari urcă pe munte pentru a oferi consultații gratuite oamenilor de aici și odată cu finalizarea lucrărilor la punctul de prim ajutor se vor putea face și consultații stomatologice în cabinetul care se dorește a fi amenajat.

STPT job 1000x200

schema punct de ajutor

Comunitatea de la Ineleț este una reprezentativă pentru zona Banatului de Munte, singura cale de acces către civilizație fiind scările din lemn proptite pe un perete de stâncă, construite la începutul anilor ‘70. „Este necesar ca zona să își păstrează specificul, să își păstreze obiceiurile, lucrurile acestea trebuie susținute și nu trebuie neglijate, din contră. Nu trebuie să ne pierdem identitatea, cultura, valorile, toate acestea elemente trebuie să le promovăm. Ele sunt esențiale pentru generațiile următoare și pentru tot ce însemnăm noi ca națiune, ca români. Evident, ca să le păstrăm și să le promovăm, trebuie să ajutăm comunitatea, să le creăm condiții decente pentru educație, pentru sănătate, pentru cultură. Toate acestea trebuie susținute, fiindcă oamenii nu trebuie să trăiască după cum era acum un secol. Obiceiurile lor trebuie să meargă mai departe, locurile trebuie promovate, aici este esența investiției noastre. Nu ne rezumăm doar la faptul că am dus materialele și am făcut o instalație. Consecințele, ceea ce reușim să facem, să conștientizăm, de fapt, acesta este mesajul adevărat pe care dorim să-l promovăm.”, transmite omul de afaceri Horațiu Rada, coproprietar Aur’a Mineral Water.

materiale inelet

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/