Proiectul de extindere al UPU-SMURD Reșița, aprobat de consilierii județeni

untitled design set 970x90 px

Consilierii județeni au aprobat astăzi, în ședință extraordinară, indicatorii tehnico-economici ai proiectului de extindere a UPU-SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Reșița.

Din acest exercițiu financiar (2014-2020) Programul Operațional Regional are o axă prioritară (Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale) care este destinată cu precădere finanțărilor în sănătate, Spitalul Județean de Urgență din Reșița reușind, prin Consiliul Județean Caraș-Severin, să acceseze un asemenea proiect, pentru care termenul de depunere era 18 aprile, fapt ce a și determinat convocarea acestei ședințe extraordinare de Consiliu Județean. Proiectul are o valoare de 8,8 milioane de lei iar contribuția Consiliului Județean este de 857.018 de lei.

publicitate ziar expresb 1000x100

Extinderea UPU presupune și acces direct din Strada Făgărașului, cu un peron protejat vizual și meteo, astfel încât cel puțin două ambulanțe să poată transfera simultan pacienții spre Unitatea de Primiri Urgențe.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate, după care, deși ședința nu avea capitol pentru diverse pe ordinea de zi, consilierul județean Ioan Cojocariu a luat cuvântul pentru a-și invita toți colegii la Ruga de la Oraș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/