Proiectul autostrăzii Timișoara-Serbia trece într-o nouă fază. Din toamnă!

autostrada

Ministrul Transporturilor a venit cu noi informații legate de proiectul autostrăzii Timișoara – Moravița. Astfel, Sorin Grindeanu anunță că în toamnă ar trebui să fie finalizat studiul de fezabilitate și se va putea lansa licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Un pas important în ceea ce privește realizarea unui proiect important pentru infrastructura rutieră din zona de vest a țării ar putea fi finalizat în toamnă. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat că în acest an va fi întocmit studiul de fezabilitate pentru autostrada Timișoara-Moravița. Mai mult, Grindeanu vrea să se întâlnească, la Timișoara, cu ministrul Transporturilor din Serbia, pentru a discuta despre acest proiect.

Un alt proiect important pentru noi, timișorenii, este cel legat de autostrada Timișoara – Moravița. Așa cum știți, s-au făcut pași importanți. Îmi doresc, și există primele contacte, nu este stabilită încă data, mi-aș dori să fie această întâlnire la Timișoara, o să vedem, cu omologul sârb, astfel încât ultimele semne de întrebare să fie înlăturate, pentru că îmi doresc ca acest proiect să intre pe linie dreaptă, să nu mai poată fi întârziat și toate etapele implementării acestui proiect să aibă un calendar foarte clar. Pot să vă spun că în acest moment este în derulare un contract de 30 de luni, care a fost semnat în martie 2020, pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Asta ar însemna că pe parcursul acestui an, undeva în toamnă, ar trebui să se termine acest studiu de fezabilitate”, a declarat Sorin Grindeanu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Ministrul Transporturilor a explicat că după ce va fi finalizat studiul de fezabilitate, se va putea lansa licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Dar, repet, este necesară o întâlnire cu partenerii sârbi pentru a elimina ultimele semne de întrebare care pot să blocheze acest proiect”, a detaliat Sorin Grindeanu.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/