Proiecte de milioane de lei în derulare la Zăvoi

Continuă proiectele comunei Zăvoi, cea mai mare din județul Caraș-Severin, cu peste 4000 de locuitori. Investiția de 5,3 milioane de lei, în realizarea rețelei de canalizare menajeră și stație de epurare în localitățile Valea Bistrei, Zăvoi și 23 August este în plină desfășurare.

Proiectul este finanțat prin programul PNDL 2 și se află realizat în proporție de peste 70%, iar în unele zone se construiesc căminele la fiecare gospodărie și branșamente.

Primăria comunei Zăvoi, condusă de Doru Cîrdei are în administrare cinci grădinițe, cinci școli,Căminul Cultural din localitatea Măru, care a fost reabilitat și modernizat pentru că în fiecare an se desfășoară un festival de concurs-folclor pentru copii. Pandemia a împiedicat acest lucru anul trecut, dar tradiția se continuă.

Administrația publică locală a găsit fonduri pentru reabilitarea și modernizarea și a căminelor culturale din satele Voislova și Valea Bistrei. Cel din Voislova a fost reparat cu fonduri de la CNI, iar căminul cultural de la Valea Bistrei din fondurile proprii ale Primăriei Zăvoi prin hotărârea Consiliului Local. Și căminul cultural al satului Măgura este cuprins într-o investiție în valoare de 500.000 de euro, finanțat pe program european.

Potrivit primarului Doru Cârdei în ultimii doi ani prioritățile administrației publice locale au fost școlile, grădinițele și căminele culturale. Astfel s-a reparat școala de la Voislova, care era în paragină, apoi s-au făcut reparații la școala de la Măgura, de la Zăvoi și Măru.

Un lucru pe care și-l dorește edilul comunei este ca din fonduri de mediu să fie implementat un proiect pentru iluminat stradal în toată comuna.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/