Proiect de cinci milioane de euro în creșe și grădinițe de lângă Timișoara

activitate la cresa

Noi grupe pentru copii de creșă și grădiniță vor fi înființate la Moșnița Nouă și Săcălaz, în cadrul unui proiect european în valoare de peste cinci milioane de euro.

Inspectoratul Școlar Timiș, în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, a câștigat un proiect european important, în valoare de peste cinci milioane de euro. Proiectul va fi implementat pe o perioadă de 40 de luni. În total, 1.682 de copii cu vârste sub șase ani vor beneficia de servicii integrate de educație timpurie, sprijin educațional și material.

Proiectul urmărește diversificarea și flexibilizarea serviciilor de educație timpurie, cu accent pe copiii proveniți din grupuri vulnerabile. Prin acțiunile propuse, se dorește creșterea participării la educația antepreșcolară și preșcolară și prevenirea abandonului timpuriu”, a informat Inspectoratul Școlar Timiș.

Mai precis, va fi înființată o creșă în comuna Săcălaz, în care vor putea fi înscriși 83 de copii, și vor fi înființate noi grupe de creșă și grădiniță în comuna Moșnița Nouă, pentru 80 de copii. De asemenea, vor fi furnizate servicii de sprijin educațional și material pentru 1.465 de copii, precum: evaluare și terapie logopedică; consiliere psihopedagogică; sprijin educațional pentru prevenirea abandonului; campanii de educație parentală; vouchere pentru haine, rechizite, mobilier potrivit caracteristicilor vârstei și alte materiale educaționale.

Proiectul include și elaborarea Strategiei Județene pentru Dezvoltarea Educației Timpurii, bazate pe: analiza efectivelor de copii sub 6 ani; cartografierea infrastructurii educaționale disponibile în județ; identificarea resurselor financiare publice și private. Strategia va fi asumată de autoritățile publice locale și va fi prezentată tuturor actorilor relevanți: instituții de educație, furnizori de servicii sociale, angajatori, ONG-uri – cu scopul de a crea un ecosistem educațional incluziv și sustenabil”, a transmis Inspectoratul Școlar Timiș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/