Programul Tomata – simplificat în acest an!

organic tomatoes

A fost aprobat programul de susținere a producției de tomate în spații protejate pentru 2023, anunță reprezentanții Ministerului Agriculturii.

În ultima ședință de Guvern din 2022 a fost aprobată hotărârea care va reglementa programul de susținere a producției de tomate în spații protejate în primăvara anului 2023. Cuantumul ajutorului de minimis va fi în valoare de 3.000 euro/1000 mp/beneficiar.

Cererile se vor depune până cel târziu la data de 1 aprilie 2023. Valorificarea producției se va face până la data de 30 iunie 2023, inclusiv. Ultima zi de depunere a documentelor justificative (copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare), este 14 iulie 2023 inclusiv.

Ca element de noutate, pentru simplificarea aplicării programului, se va efectua o singură verificare, după notificările transmise de către potențialii beneficiari cu cel puțin 10 zile înainte de recoltare, care va viza identificarea suprafeței înființate, precum și evaluarea producției de tomate înainte de recoltare.

Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2023, pentru susținerea producției de tomate în spații protejate, cultivate în ciclul I de producție.

În 2022, 31 de legumicultori cărășeni s-au înscris în ciclul I, însă numai 17 dintre aceștia au fost declarați eligibili, primind și banii, iar în ciclul al II-lea au îndeplinit condițiile doar cinci producători de roșii, ne-a precizat directorul adjunct al Direcției Județene Agricole, Adina Bâte.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/