Programul informatic al Casei de Sănătate, din nou în pană… Defecțiuni intenționate?!

Medicii spun că luni și marți nu a mers de nicio formă programul prin care este folosit cardul de sănătate. Prezentă marți seara în redacția Express de Banat într-o discuție live cu Dan Popoviciu, Tudorița Nicula, fost președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin, a spus că deseori medicii își pun problema dacă nu cumva aceste „căderi” ale sistemului SIUI, cum este el numit, nu sunt intenționate, pentru a se face economie.

„Exista și există suspiciunea medicilor că aceste deficiențe apar pentru a se face economie, pentru a le bloca activitatea și a se cheltui mai puțini bani”, a explicat Tudorița Nicula în discuția cu Dan Popoviciu.

Defecțiunea SIUI a fost remarcată luni și de doctorul Daniel Popovici, care vede în aceste probleme un motiv suplimentar pentru care medicii de familie evită să profeseze în sistemul medical românesc.  „Eu astăzi (luni, n.r.) am trimis acasă toți pacienții veniți la consultații pentru că nu merge sistemul SIUI și nu îi pot consulta”, explica doctorul Popovici reporterilor Express de Banat.

Conform Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, sistemul a reintrat în funcțiune marți, în jurul orei 10.00, după ce a fost blocat de la ora 7.00. Până la remedierea problemelor tehnice, serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale s-au acordat în regim off-line. Reprezentanții medicilor de familie susțin că nici luni și nici săptămâna trecută sistemul informatic al cardului de sănătate nu a funcționat. „Avem, din nou, aceste probleme. Și ieri (luni – n.red.) a funcționat cu mare greutate spre prânz, puțin și după-amiază, iarăși cu greutate. Și vineri au fost probleme, a funcționat parțial și, din păcate, o parte dintre serviciile care apăreau validate cu cardul vineri, luni, când am încercat să le urcăm în sistem, apăreau ca fiind neefectuate cu cardul. Riscăm ca acele servicii, peste trei ani, să vină Curtea de Conturi și să impute și serviciul, și rețeta”, a declarat, pentru Mediafax, președintele Societății Naționale de Medicină a Familiei (SNMF), medicul Rodica Tănăsescu.

Tănăsescu susține că sistemele informatice ale CNAS nu funcționează optim, iar cei mai afectați sunt pacienții. „Este răspunderea CNAS. Aceste sisteme sunt necesare, dacă funcționează. Este cazul să fie reevaluate și redimensionate în așa fel încât să funcționeze. Nu este vorba doar de medicii de familie, este vorba de întreaga activitate a sistemului medical, și la farmacie, și la spital, și la laboratoare, și la ambulatoriu de specialitate. Toată lumea este afectată, mai ales pacienții”, a adăugat președintele SNMF.

Puteți viziona mai jos întreaga discuție din redacția Express de Banat, dintre Tudorița Nicula și Dan Popoviciu:

Cardul de sănătate

Potrivit prevederilor legale în vigoare, copiii cu vârsta până în 18 ani beneficiază de servicii medicale fără card de sănătate. În cazul copiilor, serviciile medicale sunt acordate indiferent dacă părinţii sau tutorii legali sunt sau nu asiguraţi.

Serviciile medicale sunt acordate doar cu cardul de sănătate. Dacă pacientul nu este asigurat sau are card emis, dar nu îl prezintă furnizorului, acesta va putea primi doar servicii medicale de urgenţă.

Cardul de sănătate se eliberează automat pentru cetățeni la împlinirea vârstei de 18 ani sau, după această vârstă, la dobândirea calității de asigurat. Cei care nu mai plătesc asigurarea de sănătate, după trei luni, au card, dar nu mai este valid.

Dacă pacientul nu este asigurat sau are card emis, dar nu îl prezintă furnizorului, acesta va putea primi doar servicii medicale de urgenţă. Pentru servicii medicale programate, asiguratul va trebui să solicite eliberarea cardului de sănătate de la casa de asigurări în evidenţa căreia se află.

Adeverinţa de înlocuire a cardului de sănătate se eliberează la casele de asigurări în următoarele situaţii: refuzul de utilizare a cardului de sănătate din motive religioase şi de conştiinţă sau solicitarea unui card duplicat în cazul pierderii sau distrugerii cardului de sănătate primit.
Asiguraţii care din motive personale sau religioase refuză utilizarea cardului de sănătate vor depune o cerere în scris la casa de asigurări, în care vor menţiona motivele refuzului şi vor restitui cardul de sănătate, în cazul în care l-au primit.

Sistemul cardului de sănătate a costat peste 87,6 milioane lei fără TVA și a fost implementat de asocierea HP România și Novensys Corporation, având ca subcontractant SIVECO România.

În prezent, mentenanța sistemului este asigurată de compania Teamnet, care a câștigat licitația în luna noiembrie a anului 2016. Contractul „P/9757”, încheiat în 16 noiembrie 2016 pe o perioadă de 36 de luni, are valoarea finală de 14,7 milioane de lei fără TVA.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/