Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin se pregătește de evenimentul anual denumit „Nocturna Bibliotecilor”. Instituția va avea program special și pregătește diverse activități pentru vizitatori.
O nouă ediție a campaniei naționale de activare nocturnă a bibliotecilor publice din România, derulată anul acesta sub genericul „BIBLIOTECA – SUNET – IMAGINE – CULOARE”, va avea loc vineri, 29 septembrie.
Programul „Nocturnei Bibliotecilor” se va desfășura în secțiile bibliotecii din incinta Casei de Cultură Reșița, în intervalul orar 17.00 – 22.00, și va cuprinde momente artistice pentru copii și adulți, ateliere interactive, expoziții și proiecții. Pe parcursul evenimentului se vor face înscrieri gratuite, se pot împrumuta documente și returna cărțile împrumutate cu termen depășit.
La nivel local evenimentul este realizat în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Românu” Reșița, Centrul de Tineret „Mansarda” Reșița și Cenaclul „Semenicul”.
17.00 – 19.00 – Program pentru copii: spectacol de magie, ateliere interactive (împletit brățări, face-painting)
17.30 –18.00 – Moment artistic al Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Caraș-Severin
18.00 – 19.00 – Convinge-mă să citesc! Dezbatere și lectură pentru tineri și adulți
19.30 – 21.00 – Expoziție artă fotografică, Flavian Săvescu
Lecturi aprinse In memoriam Ada Botezan și Olga Neagu
Moment muzical susținut de prof. Constantin Moise
21.00-21.30 – Sabin Păuța și muzica de film. Proiecție de imagini din arhiva Muzeului Cineastului Amator -Reșița.
Activități permanente:
Înscrieri și împrumut de documente
„Noaptea iertării”: returnarea cărților cu termen de restituire depășit
Ofertă de cărți din donații
„Nocturna Bibliotecilor” este un eveniment de promovare a cărții și lecturii publice, inițiat și organizat la nivel național de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR).