Program prelungit la Serviciul de Înmatriculări din Timișoara

Prefectura Timiș încearcă să recupereze întârzierile în eliberarea documentelor înregistrate la Serviciul de Permise și Înmatriculări auto. Programul instituției a fost paralizat după ce în iunie anul trecut, 9 din cei 19 agenți de poliție de aici au fost arestați, cercetați pentru luare de mită în formă continuată. 

Instituția Prefectului anunță că la acest serviciu se va lucra cu un program prelungit și o tură de după-amiază. Astfel, programul cu publicul se va desfășura:

  • Înmatriculări definitive, transcrieri, radieri și autorizații provizorii: luni – joi 08.10-19.30; vineri 08.10-18.00; parcuri auto și societăți comerciale autorizate cu vânzarea de vehicule, în vederea eliberării autorizațiilor provizorii de circulație: luni-joi 14.50-15.40
  • Eliberări documente: luni-joi 08.30-15; vineri – 08.30-14.00
  • Preschimbare permise de conducere: luni-joi 08.10-19.30; vineri – 08.10-18.00
  • Examinare proba teoretică: luni-joi 08.30-15.30; vineri 08.30-14.00
  • Audiențe șef serviciu: marți – 11.00-13.00

CITEȘTE ȘI: Polițiștii arestați în vară se reîntorc la Serviciul de Înmatriculări din Timișoara!

De asemenea, de luni până joi, între orele 14.50-15.40 va funcționa un ghişeu de lucru cu publicul destinat doar pentru parcurile auto și societățile comerciale autorizate cu vânzarea de vehicule în vederea eliberării autorizațiilor provizorii de circulație. Pentru acest ghişeu nu este necesară programarea online.

Nu e necesară programarea online nici pentru radierea vehiculelor în programul „Rabla”, pentru eliberarea plăcuțelor cu numere de înmatriculare declarate pierdute, furate, deteriorate sau la solicitările de păstrare a combinației de numere preferențiale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/