Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara a lansat un nou apel de finanțare din bugetul local. De data aceasta, sunt oferiți peste 11 milioane de lei cu scopul sprijinirii proiectelor care constituie programul cultural prioritar Timișoara 2023.
„Boarding Station”, acesta este numele ultimului apel de finanțare nerambursabilă din bugetul local lansat de Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara. Apelul, în valoare de 11,5 milioane de lei, reprezintă mecanismul de finanțare pentru anul 2022 a proiectelor din programul cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.
„Scopul acestei sesiuni de finanțare este de activare a “gazdelor” din Programul Cultural Actualizat și a “partenerilor” acestora, pentru a implementa un program cultural inovator pentru anul 2023, de dimensiuni internaționale. Ne dorim ca aceste finanțări, în anul premergător exercitării titlului, să garanteze succesul programului cultural pus la încercare de criza pandemică care a afectat întreaga lume în ultimii ani”, a transmis Centrul de Proiecte.
Aplicațiile pot fi depuse până la data de 18 mai. Evaluarea și selecția va fi făcută de către cei șapte membrii ai echipei curatoriale, formată din trei curatori și patru experți, selectată în urma unui apel internațional în luna noiembrie a anul trecut.
“Este important ca titlul de Capitală Europeană a Culturii să extindă dimensiunea europeană a orașului, să încurajeze și să implice participarea sporită a timișorenilor în activitățile culturale ale orașului. Anul 2023 trebuie să fie o pârghie solidă către scena culturală internațională, iar programele culturale gândite de către sutele de operatori culturali să fie un punct de reper, dar cu potențial de dezvoltare în viitor”, a spus Alexandra Rigler, directorul Centrului de Proiecte.
Urmează să fie lansate și apeluri de finanțare la nivel național și internațional pentru proiecte culturale care să extindă și să consolideze programul cultural Timișoara 2023.