Dascălii din județ învață cum să recunoască un elev care consumă substanțe interzise și cum să acționeze în astfel de cazuri.
Specialiștii Centrului Județean de Prevenire și Evaluare Antidrog sunt din nou alături de profesorii din Caraș-Severin printr-o nouă sesiune formare cu privire la recunoașterea cazurilor de consum de droguri în rândul elevilor. De asemenea, dascălii sunt învățați cu să acționeze în astfel de situații, în contextul actual, în care consumul de droguri ia amploare tot mai mult printre elevi.
Cea de-a doua sesiune de formare, după cea din luna decembrie, a avut loc zilele trecute, iar la ea au participat profesori din mai multe zone ale județului.
„Scopul acestei sesiuni de formare a fost acela de a oferi cadrelor didactice din județ cunoștințe și competențe de bază în domeniul drogurilor, astfel încât să poată aborda această problemă în mod eficient în mediul educațional. Participanții au avut oportunitatea de a înțelege mai bine fenomenul consumului de droguri, de a identifica factorii de risc și factorii de protecție, precum și de a învăța despre metodele de prevenire și intervenție în cazul consumului de substanțe în rândul tinerilor”, au transmis reprezentanții CPECA Caraș-Severi.
Sesiunea de formare s-a desfășurat cu sprijinul Casei Corpului Didactic Caraș-Severin, și a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere – Filiala Caraș-Severin.