Profesorii din Caraș-Severin merg la București să le dea o lecție guvernanților

protest timis

Profesorii din Caraș-Severin se alătură celor din țară și participă la marșul de protest din București. Aceștia merg să le predea o lecție decidenților: „investind în educație, investiți în viitorul României.”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” vor organiza miercuri, 10 mai, începând cu ora 11.00, un marș de protest la București. „Ne-am fi dorit să fim la ore, dar am venit să vă predăm o lecție: investind în educație, investiți în viitorul României!”, este mesajul acestora pentru guvernanți. Marșul va porni din Piața Victoriei, având ca destinație Palatul Parlamentului. Și-au anunțat participarea peste 15.000 de membri de sindicat din întreaga țară.

Și Caraș-Severinul se alătură protestului. Circa 40 de cadre didactice din diverse zone ale județului vor porni spre București cu un autocar, acolo unde, alături de colegii lor din țară, își vor striga nemulțumirile.

Revendicările angajaților din educație sunt următoarele:

  • majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
  • instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  • plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
  • acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
  • acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
  • renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.

Cursurile nu vor fi afectate din cauza deplasării cadrelor didactice la București. Dar dacă revendicările lor nu vor fi luate în calcul, în 22 mai se intră în grevă generală, avertizează profesorii.

Sursă foto: Arhivă

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/