Peste 850 de cadre didactice din județ participă la unul dintre cele mai ample programe de formare digitală din regiune, menit să modernizeze predarea și să aducă tehnologia în centrul procesului educațional.
Educația digitală prinde contur în Caraș-Severin. Peste 850 de cadre didactice din județ s-au înscris la programul „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din Regiunea Vest”, derulat de Universitatea de Vest din Timișoara în parteneriat cu Casa Corpului Didactic din Caraș-Severin și finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Județului i-au fost alocate 750 de locuri, însă interesul profesorilor a depășit așteptările.
Cursurile urmăresc dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor din învățământul preuniversitar, de la utilizarea instrumentelor moderne în predare-învățare-evaluare, până la crearea de resurse educaționale și gestionarea activităților online. Programul include și mentorat, astfel încât competențele dobândite să poată fi integrate în practica de zi cu zi.
Pentru a analiza progresul și pentru a valorifica experiențele din proiect, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin organizează activitatea „Pedagogia digitală în oglindă, profesorul de la utilizator la creator”. Evenimentul pune accent pe importanța feedback-ului și a reflecției ca instrumente de dezvoltare profesională și motor al schimbării.
Formatorii implicați – prof. Cristina Popa, prof. Camelia Coandă și prof. Aurica Lazarov – vor prezenta exemple concrete din activitatea cursanților, în special utilizarea platformelor digitale și proiectarea unor activități colaborative. De asemenea, câțiva dintre absolvenți vor împărtăși experiențe legate de realizarea jurnalelor de reflecție și de integrarea poveștilor digitale realizate în aplicații precum Storybook, Canva și Gamma.
„Acest curs a avut o miză importantă: aceea de a transforma relația profesorului cu tehnologia, de a trece dincolo de utilizarea instrumentelor digitale și de a ajunge la nivelul în care cadrul didactic devine creator de conținut, inovator și model pentru propria comunitate educațională”, a precizat directorul Casei Corpului Didactic din Caraș-Severin, prof. Viorica Gârtoi.