Profesorii cărășeni, instruiți cum să recunoască elevii care consumă droguri

tutor helping a student with his homework
1000x100 (2) mbmr 1000x100

CCD Caraș-Severin implementează un program de formare a dascălilor privind recunoașterea cazurilor de consum de droguri. În același timp, profesorii vor fi învățați cu să acționeze în astfel de situații.

În contextual actual, în care consumul de droguri ia amploare în rândul elevilor, devenind o problemă de actualitate, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin vine în sprijinul cadrelor didactice cu o nouă sesiune de formare – „Elemente de bază în prevenirea și combaterea consumului de droguri în rândul elevilor”, având ca obiectiv principal inițierea cadrelor didactice în abordarea acestui fenomen în cadrul procesului educativ.

Desfășurarea acestei sesiuni de formare urmărește familiarizarea cadrelor didactice cu terminologia specifică utilizată în domeniul prevenirii și combaterii consumului de droguri, elemente ale cadrului legislativ și alte noțiuni teoretice în domeniu.

Pe lângă toate aceste aspecte, programul de formare cuprinde și o parte practică foarte importantă, care stă la baza activității: informarea cursanților cu metode de recunoaștere a cazurilor de consum de droguri și oferirea unor căi de acțiune în domeniul prevenirii și combaterii acestui act deosebit de periculos pentru tineri, și nu numai.

Cadrele didactice vor afla, așadar, elemente privind infracționalitatea legată de consumul de droguri, precum și cum pot acționa pentru a-i sprijini pe elevii aflați în situații de risc, orientându-i spre instituții abilitate în acest sens și susținând acest proces.

Muzeul TM

CCD a urmărit găsirea celor mai bune soluții și din punct de vedere al formatorilor implicați în program, identificându-se instituții care beneficiază de vastă experiență în prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri și persoane abilitate în pregătirea cadrelor didactice, cu cunoștințe aprofundate în domeniu. Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin, prin inspectorul de specialitate Adelina Rus în calitate de formator, este una dintre instituțiile implicate în derularea acestui program. Totodată, pentru eficientizarea activităților practice, la programul de formare va participa, prin formatori cu experiență în domeniu, Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere – Filiala Caraș-Severin, transmite CCD Caraș-Severin.

ionut gartoi

Ionuț Gârtoi, directorul Casei Corpului Didactic Caraș-Severin

Prin acest program, dar și prin celelalte cursuri aflate în oferta instituției, CCD Caraș-Severin ajută profesorii să acționeze în situații speciale cu care nu intră în contact frecvent și pentru care nu au pregătire necesară, puși în situația, obiectivă, de a nu ști care e modalitatea optimă de a acționa. În altă ordine de idei, școala este un sistem deschis, activ, în interacțiune permanentă cu familia, cu comunitatea, iar adaptarea socială este una dintre finalitățile procesului instructiv-educativ. Suntem conștienți cu toții că, după familie, școala are rolul esențial în educarea și formarea copiilor. A venit momentul să se vadă efortul comun al școlii și al celor care lucrează în asistență socială și în MAI, pentru a preveni sau a interveni la timp pentru a evita situații critice sau chiar tragedii. Din păcate, există mulți copii, chiar și la noi în județ, care se confruntă cu aceste situații extrem de grave, fie în calitate de victime, fie ca autori, iar noi avem datoria de a ne implica pentru combaterea acestor cazuri și pentru reabilitarea tinerilor care, din diverse motive, au fost implicați în astfel de activități”, spune directorul CCD Caraș-Severin, prof. Ionuț Gârtoi.

Programul de formare este structurat pe patru module, însumând un număr de 12 ore, și demarează luna aceasta.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/