„Profesioniștii din Consiliul Județean vor să plece! Nu-l mai suportă pe președintele Dunca!”

dunca ciobanu

Marcel Vela și Nelu Popa sunt la fel de vinovați ca Romeo Dunca pentru că politica în Caraș-Severin a ajuns să se facă în sala de judecată, iar cea mai importantă instituție din județ e guvernată de haos!

Astfel a reacționat senatorul PSD Ion Mocioalcă după ce președintele Consiliului Județean Caraș-Severin l-a acuzat încă o dată că ar pune frâne dezvoltării domeniului schiabil Nedeia. „Sunt doi oameni politici în Caraș-Severin care trebuie să răspundă în egală măsură cu Romeo Dunca de toate prostiile pe care acesta le face în funcția de președinte al Consiliului Județean. Dacă nu ar fi fost adus președinte de către cei doi, nu ne interesa activitatea lui privată. Când ne uităm pe așa-zisul proiect Nedeia, vedem că în centrul proiectului tronează un hotel despre care cu toții știm că este proprietatea lui Romeo Dunca și că pentru el există o hotărâre de demolare definitivă și executorie. Prin încălcarea legii, această hotărâre nu a fost pusă în executare, iar acest veros om de afaceri vrea să-și salveze investiția introducând-o în acest proiect.”, a comentat parlamentarul cărășean după atacul lui Dunca.

Dar Mocioalcă nu s-a limitat la atât. A amintit și de șpăgile date de Romeo Dunca pentru afacerile sale de pe Muntele Mic, dar și faptul că l-a băgat în spatele gratiilor pe fostul primar al comunei Zăvoi după ce în prealabil îi dăduse mită pentru a pune mâna pe mai multe suprafețe de teren. Nu în ultimul rând, senatorul PSD a dezvăluit numele încă unui om important din Consiliul Județean Caraș-Severin care ar dori să plece din cauza președintelui Dunca. „Că anumite localități conduse de edili PSD vor să se asocieze cu Romeo Dunca (municipiul Caransebeș) sau nu vor să se asocieze cu Romeo Dunca (comunele Obreja și Brebu) este strict decizia unor majorități locale pe care nu vreau să o comentez. Eu știu doar că, ocupându-se de astfel de afaceri, Romeo Dunca a băgat oameni în pușcărie și n-a avut scrupule pentru astfel de acțiuni! Mai știu și că sunt angajați profesioniști din Consiliul Județean care vor să plece pentru că nu-l mai suportă! Spre exemplu, Darian Ciobanu, secretarul Consiliului Județean, care se plângea la colegii mei să-i găsească un loc pe la București, măcar temporar, până județul va scăpa de acest impostor, adus cu sprijinul oamenilor politici Nelu Popa și Marcel Vela!”, a conchis Ion Mocioalcă.

Replica liderului PNL Reșița – Ioan Popa: „Adio, domnule Mocioalcă de la Pătulele!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/