Primăria Târnova a început distribuirea pachetelor aferente Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD. De acest program beneficiază peste 30 de persoane.
Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Târnova a început împărțirea pachetelor cu alimente pentru familiile defavorizate din comună. Pachetele constau în produse alimentare de bază, necesare traiului zilnic, precum făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve de carne, conserve de pateu și compot de fructe.
„Distribuirea pachetelor cu alimente a decurs bine până în prezent. În total, avem un număr de 33 de beneficiari. Mai bine de jumătate dintre aceștia și-au primit produsele. În cazul în care avem trecute pe listă și persoane imobilizate, ne vom deplasa noi și le vom duce pachetele. Până la finalul săptămânii vom finaliza cu siguranță această acțiune.”, a declarat viceprimarul cu atribuții de primar al comunei Târnova, Nicolae Dan Galben.
Reamintim că acțiunea se derulează în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2018 – 2021, finanțat din fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane. Beneficiarii pachetelor sunt familiile și persoanele singure cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat (ajutor social), precum și familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei.