HC Adrian Petrea joacă astăzi, de la ora 17.00, în Sala Constantin Jude din Timişoara, cu Poli, în optimile de finală ale Cupei României la handbal masculin.
Echipa fostului internaţional român domină autoritar campionatul în cel de-al doilea eşalon al handbalului românesc şi, cu siguranţă, nu e victimă sigură în faţa lui Poli, care în ultimii ani s-a tot chinuit să-şi păstreze locul în Liga Naţională. Nu mai departe anul trecut, când a trimis-o pe defuncta HC Caraş-Severin la barajul de menţinere în prima ligă. Handbaliştii reşiţeni sunt capabili de a furniza surpriza optimilor pe Bega, lucru pe care îl ştiu şi ei foarte bine. Petrea şi Rohozneanu au însă suficient de multă experienţă ca să nu pună presiune pe mai tinerii lor elevi şi colegi şi tocmai de aceea au dat-o drept mare favorită pe Poli. Adevărul este că dacă HC Adrian Petrea nu merge mai departe nu se poate supăra nimeni, dar dacă se întâmăplă exact pe dos, la Timişoara va fi mare deranj.
„Nu va fi un meci uşor, Poli e o echipă în creştere de formă, dar eu spun că nu vor avea un meci uşor cu noi. Noi ne vom bate, obiectivul nostru este să mergem mai departe”, a declarat Adi Petrea. „E clar că există o diferenţă clară de valoare în momentul acesta între noi şi ei, dar asta nu înseamnă că nu ne vom apăra şansele şi nu vom încerca să ne calificăm. Vom face tot ce ţine de noi să câştigăm meciul de la Timişoara, deşi este foarte greu. Până la urmă, meciul se joacă pe teren şi noi sperăm să facem un joc cât mai bun”, l-a completat Mihai Rohozneanu.
HC Adrian Petrea va conta astăzi şi pe sprijinul unui important număr de fani, care s-au mobilizat şi vor face deplasarea la Timişoara.