Înstrăinarea cu cântec a RMN-ului este cercetată de Direcția Națională Anticorupție!
UPDATE, ora 15:10
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au confirmat pentru Express de Banat că „efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, în perioada 2023-2024.”
Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate pe raza județelor Caraș-Severin și Olt, reprezentând două instituții publice precum și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, mai informează DNA.
UPDATE, ora 14:30
Paul Purea, președintele Consiliului de Administrație al spitalului Județean de Urgență Reșița, a reacționat imediat după ce DNA a descins, astăzi, în spital și în Consiliul Județean Caraș-Severin. „A nu se confunda Consiliul de Administrați cu Comitetul Director al spitalului. Consiliul de Administrație nu a avut niciun fel de știre sau de amestec în înstrăinarea RMN-ului. Când am aflat, noi am cerut explicații managerului de la acea vreme, managerului Laza. El ne-a spus atunci că a avut acceptul Comitetului Director.”, a declarat Purea pentru Express de Banat.
Știrea inițială
Organele de cercetare penală au intrat, în urmă cu puține momente în Consiliul Județean Caraș-Severin, căutându-l pe președintele Romeo Dunca sau pe unul dintre cei doi vicepreședinți.
În prealabil, procurorii anticorupție s-au prezentat la Spitalul Județean de Urgență din Reșița pentru a ridica documente și a pune întrebări cu privire la aparatul RMN, vândut în mandatul fostei conduceri cu suma de 10.000 de euro. Asta, în ciuda faptului că proprietarul de drept era altul decât Spitalul Județean de Urgență din Reșița. Mai exact, Consiliul Județean Caraș-Severin care-l dăduse în administrare societății Salus Remedis.
Update ora 12.15:
Romeo Dunca a confirmat pentru Express de Banat că procurorii DNA sunt la această ora în Consiliul Județean Caraș-Severin, unde au solicitat documente legate de aparatul RMN de la spitalul județean.
„Cei care au încercat să mă lege de acest subiect s-au bucurat degeaba! Le punem la dispoziție toate documentele, dar eu nu am niciun fel de problemă!”
Rămâi pe Express de Banat, revenim cu amănunte!