Procurorii care au anchetat Revoluția din 1989 de la Timișoara: Libertatea este un sentiment cu care te naști

revolutia de la Timisoara
banner 1164 x 200 px

Protestele din Timișoara din 1989 au fost mișcări naturale pentru libertate, nu acțiuni ale unor „teroriști” sau agenți străini, spune fostul procuror militar Dan Voinea, care a instrumentat primele dosare ale Revoluției.

Prezent în capitala Banatului, fostul procuror militar Dan Voinea a descris dosarul Timișoarei ca fiind unul „curat”, în care toate victimele au fost identificate, iar represiunea anchetată încă din 1990. Primul dosar trimis în instanță a fost cel al celor „40 de morți duși în București și arși”, comparabil „cu ce-au făcut naziștii”.

„În România, deși avem un institut de cercetare a crimelor comunismului, nu știm câte victime au fost în timpul comunismului. Nici măcar nu s-au numărat victimele. În Timișoara, în dosarul pe care l-am făcut noi, toate victimele au fost nominalizate și și-au primit drepturile în instanță. Pe lângă cei o mie și ceva de deținuți la Penitenciarul Popa Șapcă, pe lângă rudele celor împușcați, duși la București și arși, pentru că ce-a făcut Ceaușescu numai naziștii au făcut, să arzi cadavrele unor oameni, unor tineri. Dosarul Timișoarei pe care l-am făcut cu colegii mei este un dosar curat. A fost analizat de judecători, s-au dat condamnările cuvenite celor vinovați.”, a declarat Dan Voinea.

dan voinea si romeo balan

Fostul procuror militar Dan Voinea

Fostul procuror spune că a documentat într-un volum toate lozincile scandate între 16 și 22 decembrie 1989, iar peste 80% erau „libertate”.

„Există un volum în dosarul de Timișoara, am zis să fac un volum cu toate lozincile pe care le-au strigat manifestanții. Peste 80% din lozinci erau «Libertate». «Veniți cu noi», «Libertate». Nici pâine n-au cerut timișorenii. Libertatea este un sentiment cu care te naști. Toate ființele de pe planeta asta se nasc cu acest sentiment. Luați orice animal, închideți-l într-o cușcă și să vedeți că se zbate până moare să iasă de acolo. Nimeni nu poate înfrânge acest sentiment de libertate, nicio dictatură nu a reușit să o facă.”, a povestit Voinea.

Generalul în rezervă a respins categoric teza teroriștilor.

„N-am găsit în Timișoara niciun terorist. N-am găsit nicio încercare de lovitură de stat. Pentru mine, dacă mă întrebați acum, a fost o răscoală împotriva regimului comunist, înăbușită în sânge de comuniști. Și așa s-a întâmplat și la mineriadă, aceeași generali îi găsim ca făcând represiuni. Nu am găsit nici agenți sovietici, nici americani, cu mine n-a vorbit nimeni nici când m-am dus acolo. Mișcarea din Timișoara a fost una naturală împotriva unui dictator. Nu a urmărit altceva decât libertatea.”, a mai spus Voinea.

El a avertizat și asupra riscului rescrierii istoriei. „Tendința forțelor de represiune de atunci este să acrediteze ideea că comunismul nu a fost atât de rău, că era mai bine atunci, uitați-vă sondajele care se fac acum în rândul tinerilor. Pentru că ei nu știu adevărul și nu li se spune adevărul.”, a concluzionat Voinea.

Ranco Pițu: „A fost o revoluție, dar și o lovitură militară de stat”

La rândul său, procurorul militar Cătălin Ranco Pițu, implicat în dosarul Revoluției între 2016 și 2022, a subliniat că justiția militară a obținut condamnări importante: „De ce nu avem condamnați? Avem. Au fost întocmite 102 rechizitorii de la Revoluție până la zi, prin care au fost trimise în judecată foarte multe persoane, de la toate structurile de forță ale României. Consecințele acelor rechizitorii e că avem 25 de generali condamnați definitiv pentru implicarea în revoluție, zeci de colonei, per ansamblu sute de persoane condamnate definitiv pentru cele întâmplate la revoluție.”

Ranco Pițu a explicat faptul că în decembrie 1989 „a coexistat o adevărată revoluție” cu „o lovitură militară de stat”, fenomen declanșat după fuga lui Ceaușescu.

procurorul militar raico pițu

Cătălin Ranco Pițu

„A fost o revoluție, dar a fost și confiscarea revoluției printr-o lovitură de stat executată în principal de așa-zisul grup Ion Iliescu, un grup care îl avea ca lider militar în 89 pe Ion Iliescu și lider militar pe generalul Nicolae Militaru. Au fost mulți alții care au aderat la acel grup, din toate structurile României, atât MApN, dar și din MI, care încorpora și departamentul de securitate al statului, și societatea civilă, cum a fost Silviu Brucan.”, a declarat Pițu.

Generalii (r) Dan Voinea și Cătălin Ranco Pițu, dar și Romeo Bălan și Gheorghe Coșneanu, toți implicați direct în instrumentarea dosarelor Revoluției, au participat, la Timișoara, alături de cercetătoarea Anneli Ute Gabanyi și istoricul Adrian Cioroianu, la dezbaterea „1989 – Între memorie și justiție”. Evenimentul a fost organizat de Memorialul Revoluției, în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”.

romeo balan si dan voinea

Generalul în rezervă Romeo Bălan

gheorghe coșneanu

Generalul în rezervă Gheorghe Coșneanu

anneli ute gabanyi – cercetător

Anneli Ute Gabanyi – cercetător, analist politic

gino rado si vasile docea

Gino Rado, președintele Memorialului Revoluției din Timișoara, și Vasile Docea, președintele BCUT

adrian cioroianu, istoric

Istoricul Adrian Cioroianu

dezbatere dosarele revolutiei

Dezbaterea „1989 – Între memorie și justiție”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/