Procurorii au adus cătușe profesorilor și studenților de la „Spiru Haret”!

Prorectorul Universității „Spiru Haret” a fost reținut de procurorii DIICOT, în dosarul în care s-au făcut 76 de percheziții, inclusiv la Timișoara. Alături de cadrul universitar, alte cinci persoane au fost încătușate!

„În urma audierilor, pentru șase persoane s-a dispus masura reținerii pentru 24 de ore. Acestea urmează să fie prezentate în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă. Printre persoanele reținute se află și prorectorul instituției de învățământ”, menționează reprezentanții Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Miercuri, anchetatorii au făcut 76 de percheziții, ancheta vizând, pe lângă prorector, și trei secretari universitari, un asistent universitar, 30 de studenți, 15 profesori, trei decani și prodecani ai unor facultăți, dar și doi angajați ai universității. De asemenea, procurorii fac cercetări și cu privire la 12 intermediari, care nu au funcții sau legături directe cu universitatea. Este vorba despre părinți, soți sau alte rude ale studenților.

Dosarul deschis de procurori vizează destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, în formă continuată, luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, instigare la însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie, abuz în serviciu, participație improprie la abuz in serviciu, fals intelectual, participație improprie la fals intelectual, instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/