Procesul organigramei Primăriei Timișoara se rejudecă. PMT a câștigat la Curtea de Apel

primaria timisoara, program in perioada sarbatorilor de iarna

Procesul organigramei propuse de conducerea Primăriei Timișoara se întoarce la Tribunalul Timiș pentru rejudecare. Curtea de Apel a admis recursul PMT.

Curtea de Apel Timișoara a admis, marți, recursul declarat de Primăria Municipiului Timișoara împotriva deciziei de suspendare a organigramei în vigoare și a decis trimiterea spre rejudecare a acestei cauze la Tribunalul Timiș.

„Practic, prin această decizie, magistrații Curții de Apel Timișoara au admis că organigrama în vigoare nu are același conținut ca organigrama adoptată anul trecut, așa cum reclama Sindicatul Liber al Angajaților din Primăria Timișoara și un număr de 13 foști și actuali funcționari. În solidar cu Consiliul Local Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara, decizia Tribunalului Timiș a fost atacată și de Sindicatul Angajaților din Unitatea Administrativ Teritorială Timișoara. Acest sindicat reprezintă un număr de peste 150 de actuali angajați din Primăria Timișoara”, a transmis PMT.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Din acest moment, organigrama în vigoare adoptată prin HCL 90/2022 nu mai este suspendată. Decizia Curții de Apel Timișoara este definitivă.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/