Procesele îi copleșesc pe juriștii Primăriei

La cel mai recent plen, aleșii locali au decis că este timpul să vină în ajutorul juriștilor Primăriei Reșița, prin angajarea unor avocați care să îi reprezinte. Consilierii inițiatori ai proiectului spun că sunt situații în care au loc mai multe procese în același timp, iar cei doi angajați nu se pot prezenta la acestea. În plus, posturile din administrație sunt blocate.  

Potrivit expunerii de motive a proiectului de hotărâre, la Primăria Reșița, dar și în cadrul serviciilor  publice care se află în subordinea consiliului local, numărul de consilieri juridici este extrem de redus, iar numărul proceselor de ordinul sutelor.

„Astfel, față de această situație, în dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată care reprezintă un grad ridicat de dificultate ce necesită o experiență considerabilă și de specialitate, respectiv alocarea unui timp de lucru peste media normală, considerăm faptul că se impune achiziționarea unor servicii de asistență juridică și de reprezentare în instanțele de judecată a intereselor municipiului Reșița, Consiliului Local și a serviciilor publice aflate în subordinea acestuia în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, a spus Ioan Benga la cel mai recent plen al forului local.

Și edilul-șef al Reșiței consideră că este nevoie ca executivul să încheie un contract de colaborare cu o casă de avocatură. „Este oportun acest subiect. Direcția Juridică ne solicită printr-un raport de specialitate să angajăm în limtele legii o firmă de avocatură pentru că posturile sunt blocate. Se îmbolnăvește unul dintre consilierii juridici și nu are cine să îi ia locul. Termenele nu așteaptă și ar fi păcat să pierdem procese din acest motiv”, a spus primarul Reșiței, Mihai Stepanescu.

Comments

  1. Mircea cel Batran says:

    Primaria Resita si Consiliul Local Resita, sa ne ofere locuri de munca in loc sa ne plimbe ani de zile prin instanta, unde se vede clar ca buna ziua ca judecatorii, cu rea-credinta, dau castig de cauza acestor institutii, chiar si cand acestea nu au dreptatea si legea de partea lor.
    Mai nou, judecatorii interpreteaza legea in loc sa o aplice, indiferent de partea care se afla in proces, si ei judeca omul si nu faptele acestuia. Astfel ca, daca esti un simplu cetatean onest si corect, risti sa pierzi o cauza dreapta, judecata stramb, sic !
    Nu acelasi lucru se intampla si in cazul cand una dintre parti este …tocmai unul dintre judecatorii care judeca cauzele , cu rea-credinta, pe banda rulanta, respingand actiunile partilor civile, care isi cauta dreptatea in instanta.
    Cazul doamnei judecator Bronz Melinda, un contravenient “de lux” cat si cazul domnului avocat Frana Petru, un adept al proceselor verbale de contraventie, sunt doar doua exemple negative, care primesc sentinte .. pozitive, din partea colegilor de breasla.
    Cine, cum si cand a facut ultimul control al magistratilor la Resita … poate ne spune DNA-ul sau CSM-ul, asta in caz ca aceste institutii mai au un dram de credibilitate in randul cetatenilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/